Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste o mie de locuri în clasa a IX-a au rămas neocupate după prima repartizare

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 18 iulie 2012 ·

După prima etapă a repartzării computerizate la liceu, în şcolile din judeţul Suceava au rămas vacante peste o mie de locuri de admitere în clasa a IX-a, majoritatea acestora fiind în liceele cu profil industrial şi tehnologic.

Astfel, din cele 7.420 de locuri scoase la admitere anul acesta, 1.115 au rămas disponibile pentru etapa următoare, ceea ce înseamnă că peste 15% din locurile din planul de şcolarizare sunt neocupate. Aceste locuri de admitere nu vor fi ocupate în totalitate, având în vedere că au mai rămas nerepartizaţi doar 35 de candidaţi dintre cei înscrişi în prima etapă de admitere. În afara acestora, mai există doar 215 absolvenţi care nu au participat la repartizarea computerizată, unii fiindcă au corigenţe, alţii fiind plecaţi în străinătate.

Colegiile tehnologice cu cele mai multe locuri neocupate sunt „Samuil Isopescul” din municipiul Suceava, unde sunt libere 156 de locuri, „Al I. Cuza” Suceava, cu 120 locuri rămase neocupate, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, cu 98 de locuri în clasa a IX-a încă libere şi „Petru Muşat” Suceava, unde sunt 88 de locuri.

La Colegiul Agricol Fălticeni au mai rămas libere 112 locuri, din care 29 la agricultură, 20 la specializarea comerţ şi 16 la matematică-informatică. La Liceul Teoretic „Ion Luca” din Vatra Dornei nu s-au ocupat 73 de locuri, la ştiinţe sociale, mate-info şi ştiinţele naturii.

Anul acesta, absolvenţii de şcoală generală din Suceava au intrat la liceu cu medii de la 10 la 3,56.

Pe primul loc în topul liceelor sucevene în ceea ce priveşte ultima medie de admitere este Colegiul Naţional „Petru Rareş”, profilul matematică-informatică bilingv, unde ultimul admis a avut media 9,74.

Pentru a doua etapă de admitere la liceu, candidaţii trebuie să completeze fişele cu opţiuni până pe 20 iulie, a doua repartizare computerizată fiind programată pe 23 iu

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 4 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00

News.ro acum 36 minute
Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale se încheie sâmbătă, la ora 7.00, competitorii electorali având obligaţia să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda electorală. Confom legii, campania electorală începe c

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum 8 ore
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 12 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 9 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 10 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil la Dublin

Mediafax acum 9 ore
Luptătorul irlandez de arte marţiale mixte Conor McGregor a fost găsit vinovat de viol într-un proces civil desfăşurat la Înalta Curte din Dublin, iar reclamanta, Nikita Hand, a primit despăgubiri de 248.603 euro. Incidentul a avut loc într-un hotel

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 6 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

România în Schengen de la 1 ianuarie 2025. Reacția lui Adrian Mititelu la adresa lui Marcel Ciolacu

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Adrian Mititelu, finanțatorul de la , și-a exprimat susținerea pentru Marcel Ciolacu, candidatul din partea PSD pentru prezidențiale, după anunțul conform căruia România va intra în Schengen de la 1 ianuarie 2025.

Trump a și scăpat de un proces. Sentința în cazul Stormy Daniels, amânată pe termen nelimitat

Ziare.com acum 11 ore
Judecătorul care se ocupă de cazul lui Donald Trump de la New York, referitor la o plată efectuată actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în schimbul tăcerii sale, a suspendat joi sine die pronunțarea sentinței, care era programată pentru ma

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-7°/0°
dum.

-8°/1°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/2°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/4°