Versiunea dedicată pieței japoneze prefigurează lansarea unui model global, care va fi disponibil, cu modificări minime, și în România. Monovolumul de clasă B va ajunge în showroom-urile europene la începutul anului viitor. Nissan Note
Sursa: NISSAN Nissan Note
Nissan Note
Nissan se pregătește de relansarea monovolumului Note.
Acestea sunt primele imagini oficiale ale modelului care va concura cu Fiat 500L, Kia Venga, Skoda Roomster, Hyundai ix20 și Honda Jazz.
După Juke, crossoverul de dimensiuni similare care a divizat opiniile din cauza designului său (ca să întrebuințăm un eufemism), Note vine cu o abordare estetică mai puțin radicală, dar, evident, mai inspirată.
Una dintre versiunile noului Nissan Note va fi pusă în mișcare de un nou motor supraalimentat, pe benzină, de 1.2 litri, care va dezvolta 98 de cai-putere.
3,9 litri ”la sută”
Unitatea cu injecție directă, împreună cu sistemul start-stop şi transmisia automată CVT asigură, potrivit producătorului, un consum mediu (urban-extraurban) de numai 3,9 l/100 km.
Note va fi lansat inițial pe pieța japoneză. Nissan va comercializa însă noul model la nivel global. Monovolumul va fi disponibil, așadar, cu modificări minime, și în România.
Noul monovolum de clasă B Nissan Note va ajunge în showroom-urile europene la începutul anului viitor.