Universitatea are locul asigurat în viitoarea ediţie a diviziei secunde. Nu are însă la dispoziţie fotbalişti. Sursa: Foto: OCTAVIAN COCOLOŞ
Schimbare de macaz în fotbalul românesc. Federaţia Română de Fotbal a cedat şi a reprimit în structurile sale echipa Universitatea Craiova. FRF a pierdut teren în ultima vreme în războiul cu Adrian Mititelu, patronul echipei Universitatea Craiova. Ieri, Craiovei i s-a făcut loc în Liga a II-a.
Comitetul de Urgenţă al federaţiei a dat curs deciziei Curţii de Apel şi a hotărât să o reprimească pe Craiova, în liga secundă. "Da, ne-am pus de acord. Craiova are un loc în Divizia B", a anunţat Dumitru Dragomir, preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal. Pentru că prezenţa la şedinţă nu era obligatorie, discuţiile dintre membrii Comitetului Executiv s-au ţinut prin telefon!
De la "habar nu are" la "stimată doamnă"
FRF, sub semnătura şefului Mircea Sandu, a trimis ieri scrisori clubului Universitatea Craiova şi primarului Craiovei, Olguţa Vasilescu, prin care anunţă decizia. Dacă în urmă cu câteva săptămâni o lua peste picior pe Olguţa Vasilescu, spunând că "habar nu are de fotbal", Sandu şi-a îndulcit discursul, începându-şi scrisoarea cu un cordial "Stimată doamnă Primar".
Universitatea Craiova a fost dezafiliată anul trecut, decizia declanşând un adevărat război între Adrian Mititelu, patronul echipei oltene, şi şefii fotbalului românesc. Mititelu a mers să-şi caute dreptatea peste tot, inclusiv la UEFA şi la FIFA.
Presiunile din ultima perioadă la care au fost supuşi Mitică Dragomir, dar mai ales Mircea Sandu, inclusiv din partea premierului Victor Ponta, au dus la decizia de ieri.
20 de milioane de euro şi 40 de fotbalişti susţine Adrian Mititelu că a pierdut
CITIȚI ȘI: Lovitură de teatru: FRF a cedat și primește Universitatea Craiova în Liga a II-aOlguţa Vasilescu, cu tricoul Universi