Mesajul a fost trimis. Multumesc!

”Peace and love” în alb şi roşu » Jucătorii au făcut pace cu Dario Bonetti

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 18 iulie 2012 · ·

Jucătorii s-au împăcat cu antrenorul după luni de fiere. ”N-are rost să mai fim încruntaţi. Chiar dacă Bonetti ne-a acuzat cîndva pe nedrept, trebuie să reînvăţăm să cîştigăm împreună”, zic fotbaliştii

Supercupa naşte prietenie! Cîştigarea celui de-al doilea trofeu intern în doar 52 de zile a readus pacea şi prietenia în interiorul echipei din Ştefan cel Mare. Jucătorii au uitat că nu pricepeau italiana vorbită de Dario Bonetti în stagiul din Austria sau ideile tactice promovate de către peninsular şi au de gînd să strîngă rîndurile lîngă tehnician.

"N-are rost şi nu ajută cu nimic să mai fim încruntaţi sau să ne privim pieziş. Acuzele făcute de Dario Bonetti la adresa noastră au fost cîndva, au trecut, asta e, fiecare greşeşte în viaţă! Trecem peste lucrurile urîte spuse de către italian, s-a pripit, important e să cîştigăm trofee şi uite că viaţa a demonstrat că putem fi învingători cu el, chiar dacă nu l-am simţit mereu aproape. Pînă la urmă, contează să cîştigi ceva, iar cu Bonetti am regăsit această bucurie". Acestea sînt declaraţiile mai multor jucători ai roş-albilor, puse cap la cap, care reliefează situaţia actuală din interiorul echipei.

Şi starea de bine din sînul formaţiei vine la doar o săptămînă de cînd mai mulţi apropiaţi ai echipei prevedeau o situaţie sumbră la Dinamo. "E debandadă totală la echipă! Vor ieşi la suprafaţă tot felul de mocneli, pocneli, dacă Dinamo va pierde Supercupa. Vorba unui apropiat al clubului, să ferească Dumnezeu să nu aibă soarta Progresului", afirma Ioan Becali miercurea trecută la GSP TV.

2 trofee are Bonetti ca antrenor în carieră, ambele cu Dinamo, Cupa şi Supercupa României. În palmaresul său mai sînt calificarea Zambiei la Cupa Africii, "Minunea de la Liberec" şi calificarea roş-albilor în grupele Europa League (2009)

Bonetti şi-a învins rivalu

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum 30 minute
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 4 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 2 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum o ora
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 36 minute
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 4 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 7 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Vremea

București
acum

23°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/28°
lun.

20°/32°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°