Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei cazuri noi de meningită, în ultimele 24 de ore

Publicat in Monitorul de Suceava, miercuri 18 iulie 2012 ·

Numărul cazurilor de meningită acută virală în judeţul Suceava a ajuns la 206, după ce în ultimele 24 de ore alţi trei pacienţi au fost confirmaţi cu această boală.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, este vorba despre o fetiţă de 6 ani din Suceava şi de doi băieţi din comuna Udeşti, unul de 6 ani, de la Grădiniţa din Luncuşoara, şi unul de 8 ani, de la Şcoala Generală din Udeşti.

În comuna Udeşti a crescut în ultima perioadă numărul bolnavilor de meningită acută virală şi în ultimele zile au fost internaţi în spital, duminică, o fată în vârstă de 13 ani, o alta de 7 ani şi un băiat de 8 ani din Luncuşoara. Ieri, încă doi băieţi tot din Udeşti au ajuns la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, unde li s-a pus diagnosticul de meningită acută virală.

În prezent, în spitalul judeţean sunt internaţi 41 de suceveni bolnavi de meningită.

Numărul cazurilor de meningită acută virală în judeţul Suceava a ajuns la 206, după ce în ultimele 24 de ore alţi trei pacienţi au fost confirmaţi cu această boală.

Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava, este vorba despre o fetiţă de 6 ani din Suceava şi de doi băieţi din comuna Udeşti, unul de 6 ani, de la Grădiniţa din Luncuşoara, şi unul de 8 ani, de la Şcoala Generală din Udeşti.

În comuna Udeşti a crescut în ultima perioadă numărul bolnavilor de meningită acută virală şi în ultimele zile au fost internaţi în spital, duminică, o fată în vârstă de 13 ani, o alta de 7 ani şi un băiat de 8 ani din Luncuşoara. Ieri, încă doi băieţi tot din Udeşti au ajuns la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, unde li s-a pus diagnosticul de meningită acută virală.

În prezent, în spitalul judeţean sunt internaţi 41 de suceveni bolnavi de meningită.

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florian Coldea, trimis în judecată de DNA în dosarul de trafic de influență, alături de Dumitru Dumbravă

HotNews acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim-adjunct al șefului SRI, un alt fost militar şi un avocat în Baroul Bucureşti au fost trimiși joi în judecată de către procurorii de la Direcția Națională Anticorupție (DNA), într-un dosar de trafic de influenţă, spălare a b

Decizia UEFA după moartea lui Diogo Jota

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
a șocat lumea fotbalului. Fotbalistul lui Liverpool s-a stins din viață seara trecută în urma unui accident cumplit. În mașina care a ars în totalitate s-a aflat și fratele lui, Andre Silva, care a avut parte de același destin tragic. Un moment de r

Contestații Evaluare Națională 2025. Cum se depun contestațiile și când sunt anunțate rezultatele finale

HotNews acum 4 ore
Contestațiile la Evaluarea Națională 2025 pot fi depuse astăzi, 3 iulie, după afișarea rezultatelor inițiale. În premieră, elevii pot vizualiza lucrările corectate înainte de a decide dacă vor contesta nota. Rezultatele finale vor fi afișate pe 10 i

Sorin Grindeanu ameninţă: „voi fi primul care solicit demiterea conducerii Fiscului”

Mediafax acum 46 minute
Mesajul a fost trimis pe Facebook. „ANAF are, de ieri, un nou preşedinte. Am înţeles perfect motivele pentru care prim-ministrul îşi asumă o nouă conducere a Fiscului, instituţie-cheie pentru aplicarea Pachetului fiscal anunţat tot ieri. Românii nu

Jurnalista Ioana Dogioiu, numită purtătoare de cuvânt a Guvernului

HotNews acum 5 ore
Jurnalista Ioana Dogioiu, senior editor la Spotmedia și realizatoare Europa FM, va fi începând de săptămâna viitoare purtătoarea de cuvânt a Guvernului României. „Cu o carieră solidă în jurnalism, Ioana Dogioiu este recunoscută pentru profesionalism

Temperaturi tropicale în România. Cod portocaliu în 25 de județe

Ziua Constanta acum 8 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod portocaliu de caniculă și disconfort termic ridicat. Potrivit ANM, în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Muntenie

Rogobete: Măsurile fiscale afectează mai multe segmente din zona sănătăţii / Creşte numărul de contribuabili pentru plata contribuţiei la asigurări de sănătate/ Nu se va aplica CASS pentru persoanele cu handicap şi bolnavii de cancer

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat că măsurile fiscale stabilite de coaliţia de guvernare afectează mai multe segmente din zona sănătăţii. El a precizat că poate cea mai importantă măsură din acest domeniu vizează creşterea numărului

Fake-news care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan într-un accident rutier, combătut de către Ministerul de Interne: Premierul NU a fost implicat în niciun accident rutier, iar aceste postări au ca scop dezinformarea şi manipularea cetăţenilor români

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul de Interne combate, joi, o informaţie falsă distribuită în mediul online, pe conturi false de social-media, care anunţă decesul premierului Ilie Bolojan îmtr-un accident rutier. ”Aceste po

Vladimir Putin anunţă că va vorbi cu Donald Trump, azi

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat că va purta discuții cu omologul său american, Donald Trump, în cursul zilei de joi, 3 iulie. Anunțul a fost făcut de președintele rus în timpul unei vizite la o expoziție și a fost preluat de agențiile de presă de stat Ria

Vești proaste pentru șoferi! Prețul rovinietei va crește de la 1 septembrie 2025. Noile tarife

Mediafax acum 2 ore
Proiectul de lege, publicat joi pe site-ul Ministerului Finanţelor, propune modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România. Astfel, de la 1

Vremea

București
acum

32°
joi

17°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/32°
dum.

20°/37°
Iasi
acum

32°
joi

17°/32°
vin.

19°/34°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

28°
joi

18°/29°
vin.

19°/28°
sâm.

22°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

34°
joi

15°/34°
vin.

17°/35°
sâm.

15°/31°
dum.

16°/35°
Timisoara
acum

37°
joi

15°/37°
vin.

17°/40°
sâm.

19°/35°
dum.

20°/40°