Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legendă pusă în scenă la Târgul de Fete: îndrăgostiţii întâlnesc Crăiasa Muntelui Găina

Publicat in Adevarul, miercuri 18 iulie 2012 ·

Sărbătoarea de pe Muntele Găina, ce se desfășoară la sfârșitul acestei săptămâni, în zilele de sâmbătă și duminică, va cuprinde și un moment deosebit prilejuit de transpunerea scenică a legendei muntelui. „Târgul de Fete“ este cea mai mare sărbătoare câmpenească în aer liber din Transilvania.

În ziua de sâmbătă, pe scena din localitatea Avram Iancu va avea loc etapa finală a Festivalului – Concurs Cultură pentru cultură, festival în cadrul căruia se vor întrece cele mai bune formații de amatori din județ, câștigătoare ale etapelor zonale organizate până acum. Invitați speciali ai festivalului sunt Cornelia și Lupu Rednic. Seara de sâmbătă va continua cu un spectacol de muzică etno susținut de trupele Haiducii și Rustic, iar focul de artificii de la ora 22.00 va încheia prima zi de petrecere.

Tot sâmbătă seara, de data aceasta pe Muntele Găina, va avea loc un program dedicat celor tineri. Astfel, de la ora 22.00, pe scena de pe munte, vor concerta trupele Haiducii și Rustic. La ora 23.45 se va aprinde cel mai mare foc din Apuseni – Focul îndrăgostiților, iar de la ora 24.00 petrecerea va continua târziu în noapte cu focuri de artificii și discotecă în aer liber.

În cea de-a doua zi a sărbătorii, duminică, toate manifestările se vor muta pe Muntele Găina. De la ora 9.30 va avea loc un Te Deum la Crucea Iancului, iar de la ora 10.00 un alai tradițional de nuntă din comuna Sălciua va deschide spectacolul folcloric ce-l are ca invitat special pe Ionuț Fulea.

Duminică va fi transpusă scenic legenda Muntelui Găina, potrivit căreia, pe munte locuia o crăiasă ce avea o găină care făcea ouă de aur. Îndrăgostiții care veneau să-și mărturisească dragostea în fața Crăiesei, primeau de la aceasta câte un ou de aur. Apoi, lotrii au furat coșul cu ouă și găina fermecată. Urmăriți fiind, lotrii au scăpat coșul cu ouă în Arieș, care de atunci strălucește î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren cu 70 de călători. Un tânăr acuză dureri de cap şi ameţeli / Vagonul a fost izolat / Precizările CFR Călători - FOTO

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din judeţul Olt au activat Planul Roşu de Intervenţie după ce a izbucnit un incendiu la vagonul unui tren de călători, în zona localităţii Radomireşti. În tren se aflau 70 de persoane. Unul dintre pasageri, cu dureri de cap şi ameţeli,

ÎCCJ a decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%

News.ro acum 2 ore
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că salariul de bază al profesorilor pentru învăţământul primar angajaţi în regim de plată cu ora include majorarea cu 10%, decizia fiind obligatorie. ÎCCJ s-a pronunţat pe această chestiune î

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: de la ger la temperaturi de primăvară

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis estimările pentru perioada 17 februarie - 2 martie 2025. BANAT În primele două zile media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 2 grade. După aceasta, temperaturile diurne vor creşte uşo

George Simion: Nu vom depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până nu avem semnături din partea tuturor membrilor opoziţiei

News.ro acum 3 ore
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că AUR nu va depune în această săptămână moţiunea de cenzură, până când aceasta nu va fi semnată de toţi membrii din opoziţie, inclusiv de cei de la USR.

Horoscop pentru săptămâna 17 - 23 februarie 2025. Se conturează schimbări la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 5 ore
Berbec Schimbări în plan financiar, la secțiunea bani și bunuri administrate și folosite în comun cu alții. Este posibil să primești o sumă de bani restantă, să reușești să achiți datorii vechi sau să lămurești chestiuni privitoare la moșteniri și p

Doi parlamentari POT, excluși din partid pentru „promovarea și încurajarea violenței” / Reacția lor

HotNews acum 4 ore
Partidul Oamenilor Tineri (POT), condus de Anamaria Gavrilă, a anunțat luni că a exclus din formațiunea politică doi parlamentari: deputata Monica Ionescu și deputatul Radu Ionescu, soț și soție. Cel din urmă a îmbrâncit o colegă de partid, iar Moni

Un tren de călători a deraiat între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului / Traficul feroviar în zonă este oprit

News.ro acum 5 ore
Un tren de călători a deraiat, luni, între staţiile Malnaş Băi şi Bicsadu Oltului, au anunţat reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, care au precizat că traficul feroviar este oprit în zonă, iar echipele de intervenţie din cadrul S

UPDATE Vâlcea: Pericol de explozie în Băbeni din cauza unui accident rutier/ Ţeavă de gaz retezată, scăpări mari de gaze, locatari evacuaţi/ A fost transmis mesaj RO-ALERT/ Detalii despre accident

News.ro acum 3 ore
Pompierii militari vâlceni au fost solicitaţi, luni la prânz, să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor şi de prim ajutor la un accident rutier produs în oraşul Băbeni. În urma accidentului, a fost retezată o ţe

Nicuşor Dan: Solicit primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare

Mediafax acum 3 ore
Primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, le-a solicitat primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare pentru deszăpezirea străzilor. Să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare şi să demonstreze că nu au primit ban

Liberalul Rareș Bogdan se întoarce la Realitatea PLUS

Wall-Street.ro acum 2 ore
Realitatea Plus anunță că Rareș Bogdan, fost prim-vicepreședinte PNL, sa va întoarce ca invitat permanent la postul TV unde s-a consacrat ca realizator de televiziune până în anul 2019, când a candidat cap de listă la europarlamentar pe listele libe

Vremea

București
acum

-3°
lun.

-3°/-2°
mar.

-3°/-0°
mie.

-7°/-0°
joi

-9°/-1°
Iasi
acum

-2°
lun.

-4°/-0°
mar.

-5°/2°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/1°
Constanta
acum

lun.

-0°/2°
mar.

1°/3°
mie.

1°/2°
joi

-1°/3°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-5°/0°
mar.

-4°/0°
mie.

-5°/1°
joi

-5°/2°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°