Pe lângă piesele care au consacrat trupa, suedezii vor interpreta azi şi folclor românesc.
Aflaţi pentru a doua oară în România, Per Gessle şi Marie Fredriksson vor ajunge astăzi la Cluj-Napoca, unde vor susţine un concert pe Cluj Arena. Punctul culminant al serii va fi soloul lui Per, care va interpreta la chitară o melodie din folclorul românesc. „Am discutat cu managerul şi i-am propus două melodii din care el îşi va alege un intro pentru melodia «Joyride». Este vorba despre «Ciocârlia» şi despre „Fecioreasca de pe Mureş", melodia lui Dumitru Fărcaş, de la începutul emisiunii «Tezaur folcloric»", a declarat Mihaela Lenghel, fondatoarea fan clubului Roxette din România.
Nu doar cei doi suedezi promit un concert cu surprize, ci şi fanii. „Vom distribui câteva mii de baloane fanilor. Sperăm să le aruncăm în aer când Per Gessle spune versurile «In a wonderful balloon», din melodia «Joyride»", a mai precizat Mihaela Lenghel. După concert, fanii Roxette se vor întâlni la Restaurantul Şuete, unde sunt aşteptaţi şi membrii formaţiei. „Ei mereu s-au întâlnit cu admiratorii, au ieşit la un pahar", a mai dezvăluit fondatoarea fan clubului. Totuşi, organizatorii concertului spun că este posibil ca trupa să plece imediat după concert.
Pretenţii: meniu ardelenesc şi flori
Artiştii au avut o serie de pretenţii pentru concertul de pe Cluj Arena, potrivit organizatorilor. Meniu ardelenesc, bere şi vin roşu autohton, flori, lumânări parfumate, dar şi cărţi despre istoria şi arhitectura Clujului sunt doar câteva dintre cerinţele lui Per Gessle şi ale lui Marie Fredriksson.
„Sunt nişte oameni care se implică foarte mult când vin într-un loc nou. Ei vor să cunoască locul. De aceea, au cerut un meniu ardelenesc, au vrut să cunoască bucătăria tradiţională. Şi la Bucureşti când au cântat, au cerut meniul local şi au mâncat sărmăluţe. Pe