Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Conu' Albu" face cramă la Viişoara

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 18 iulie 2012 ·

SC Nostalgic SRL, firmă în care este asociat secretarul de stat din cadrul Ministerului Agriculturii, Gheorghe Albu, are în plan amenajarea unui punct turistic în via de la Viişoara.

Văzând potenţialul zonei şi pentru că a plantat 35 de hectare de viţă nobilă, PNL-istul s-a gândit să atragă şi turiştii spre localitatea sa natală. Aşa că va reface „drumul vinului roman". „Acolo a fost o zonă viticolă, iar noi am plantat de curând 35 de hectare de viţă-de-vie şi vom ajunge la 100 de hectare. Este firesc să procesăm recolta şi să facem un brand de vin. Vom face un punct turistic în care oamenii să vadă cum se face vinul. Ceea ce intenţionăm să facem înseamnă mult pentru zonă, înseamnă multe locuri de muncă. Acea zonă are un relief frumos şi, cu ajutorul CJC, am plantat 1.200.000 de pomi. Deci este o zonă împădurită, dar şi cu viţă-de-vie, este un peisaj frumos care ar încânta turiştii, mai ales că Viişoara este la doar 40 km faţă de staţiunile de pe litoral", a declarat Gheorghe Albu. Secretarul de stat a mai spus că noua cramă nu va avea menire strict comercială, industrială, ci mai degrabă turistică: „Este o zonă cu istorie. Nu ne-am gândit încă la un brand final, dar ne-am luat brandul Crama de la Viişoara. Poate o să fie Conu' Albu (râde). Noi lucrăm de mult timp la acest proiect, am adus material săditor din Franţa, ne-am chinuit la plantat, dar oamenilor le-a plăcut". Albu a mai precizat că turiştii vor vedea modalitatea de procesare a strugurilor şi vor gusta din cele 1.000 de tone de vin pe care le va produce via de la Viişoara. Investiţia va fi demarată după vânzarea recoltelor de orz, grâu şi floarea-soarelui şi după plata arendelor şi a creditelor de la bănci. „Vom investi, din banii noştri, cam un milion, un milion şi ceva de euro. Investiţia va fi amortizată în 2-3 ani. Sperăm ca la anul, în toamnă, să fie gata. Este o afacere sigură, nu neapărat băn

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°