Preşedintele suspendat Traian Băsescu a declarat că este mulţumit de progresele înregistrate în raportul CE în legătură cu modernizarea sistemului judiciar şi că Olanda ar fi renunţat la opoziţia sa privind aderarea României la Schengen dacă nu ar fi apărut partea din raport privind statul de drept.
"Olanda ar fi renunţat la opoziţia faţă de aderarea la Schengen dacă ar fi fost numai partea aceea care era în sarcina justiţiei şi arată un progres consistent din 2007 şi până astăzi", a spus Băsescu, adăugând că nu înseamnă că nu ar mai fi rămas în continuare lucruri de făcut pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului judiciar.
El a arătat că "partea inevitabilă asupra evoluţiilor din ultimele două săptămâni descrie lovitura de stat sau lovitura dată instituţiilor statului în 3-6 iulie", iar aceasta nu îi creează nicio satisfacţie.
De asemenea, Băsescu a arătat că nu înţelege de ce guvernarea USL, în loc să dea lovitura care a fost notată în toate cancelariile europene, nu s-a gândit să facă suspendarea sa în septembrie, după ce ar fi făcut şi o comisie parlamentară de anchetă privind activitatea sa ca şef al statului.
"Ar fi dat măcar aparenţa de legalitate şi nu de execuţie sumară", a menţionat el, arătând că îi pare rău de constatările din raportul Comisiei Europene deoarece şi el a muncit în ultimii opt ani pentru modernizarea justiţiei.
Totodată, Băsescu şi-a exprimat speranţa ca premierul Victor Ponta să îşi respecte angajamentele asumate faţă de preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso. "Sper ca Victor Ponta să nu mintă iar, pentru că aţi văzut în scrisoarea pe care a transmis-o la Bruxelles, s-a angajat să retragă ordonanţele. Nu le-a retras, le-a lăsat la Parlament să le retragă. Pur şi simplu a păcălit Bruxelles-ul că va rezolva această problemă, lăsându-le la Parlament când putea să le anuleze prin două OUG