Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tinereţe pierdută între zidurile "închisorii" În lotul României pentru Londra e şi o sportivă de Guinness Book

Publicat in Pro Sport, miercuri 18 iulie 2012 ·

Perie a fost nevoită să crească în greutate pentru îmbunătăţirea rezultatelor: la JO 2008 avea 65 kg, acum are 78 kg

În lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Londra se află şi o reprezentantă al cărei nume a fost listat în Guinness Book. Atleta Bianca Perie (aruncarea ciocanului) e singura sportivă din lume cvadruplă campioană mondială de juniori, o performanţă care a uluit întregul mapamond. După un juniorat împins până la perfecţiune, atleta din Roman s-a exprimat la un nivel înalt şi la seniori. În 2010, ocupa poziţia a patra la Campionatul European din Barcelona, iar anul trecut se clasa pe locul şase la Mondialul din Daegu.

O zi obişnuită în cantonamentul de la Snagov. Continuă tu de aici...

Locuiesc la vila E, chiar de la intrarea în Complexul de la Snagov, iar trezirea de dimineaţă mi-o dau vrăbiuţele. Recunosc, mă trezesc cam târziu, în jurul orei 9:00. Urmează masa de dimineaţa, puţină odihnă şi apoi primul antrenament. Masa de prânz - m-am cam săturat de mâncare - a doua sesiune de antrenament, mai puţină mâncare seara şi somnul. Bine, uneori nici nu pot să adorm sau dorm iepureşte câteva ore din cauza stresului. Mă gândesc la ce voi avea de făcut a doua zi în general. totul e monoton pe aici, aşa sunt cantonamentele.

Cu ce ai asemăna viaţa într-un cantonament?

Cu viaţa în închisoare. Uneori simt că o iau razna. Nu pot să spun că intru în depresii, dar mă cuprind fel şi fel de stări. Când sunt obosită, mă simt un sportiv slab, dar antrenorul ştie să mă scoată din perioadele mai puţin fericite. În viaţa asta de închisoare mă motivează doar faptul că munca pe care o depun mă va ajuta să ajung pe cea mai înaltă treaptă la Europene, Mondiale sau chiar la Jocurile Olimpice.

"Timpul nu se mai întoarce"

Ai asemănat viaţa în cantonament cu viaţa în închisoare. Câte luni pe an trăieşti această senzaţi

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 44 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 58 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 38 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 48 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°