Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubire precoce: la doar 11 ani a rămas însărcinată

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 iulie 2012 ·

O elevă în clasa a cincea, din Orăştie, n-a mai avut răbdare şi i s-a oferit prietenului ei de 19 ani. Ea este acum însărcinată în două luni, el este acuzat de viol în formă agravantă.

Relaţia dintre minoră şi Silviu O. a început în februarie, anul acesta. Cu câteva zile în urmă mama fetei şi-a dat seama că nu e ceva în regulă cu odrasla ei. Apoi a văzut că fata prezenta semne de sarcină. A determinat-o să-i povestească ce şi cum s-a întâmplat. Până la urmă, fetiţa i-a spus mamei că s-a culcat cu prietenul ei, precizând că a făcut asta de bunăvoie. Totuşi, mama fetei nu s-a lăsat impresionată şi a anunţat poliţia. Conform procurorilor, fata nu prezintă urme de violenţă, dar pentru că are doar 11 ani, consimţământul ei dat pentru a întreţine relaţii sexuale cu tânărul nu este valabil.

"Tânărul inculpat în acest caz a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, în urma unei decizii a Tribunalului Hunedoara. Fata le-a povestit părinţilor ce s-a întâmplat şi, da, prezintă semne specifice de sarcină. Ea spune că a avut relaţii sexuale cu tânărul cu acceptul ei, însă consimţământul ei nu este valabil exprimat, datorită vârstei de doar 11 ani", spune purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, procurorul Adina Velescu.

Medicii sunt însă îngrijoraţi pentru situaţia fizică a fetei, deoarece o sarcină la o vârstă atât de fragedă se poate solda cu fel de fel de complicaţii grave, de la avort spontan sau naşterea unui copil cu grave probleme de sănătate, până la decesul mamei.

Acesta este cel de-al patrulea caz instrumentat de procurorii hunedoreni cu privire la infracţiuni la viaţa sexuală. La începutul lunii a izbucnit scandalul de la Vulcan, în care un poliţist este acuzat că ar fi corupt sexual fiul de 16 ani al viceprimăriţei oraşului, Angela Stoica, iar zilele trecute alţi doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv sub acuzaţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum o ora
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Un multimilionar de 79 de ani își caută pe Tinder o parteneră care să-i ofere un moștenitor: „Nu cred că sunt prea bătrân pentru a avea copii”

Gandul acum 27 minute
Sir Benjamin Slade, un multimilionar britanic în vârstă de 79 de ani, și-a creat un cont pe Tider, cu un scop mult mai serios decât distracția sau relațiile scurte. Născut în anul 1946, Sir Benjamin a mai fost căsătorit, însă el nu are un fiu. A rel

Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia

Ziua Constanta acum 4 ore
Aproximativ 100 de persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două trenuri de mare viteză în Slovacia, a anunțat luni ministrul de Interne, Matus Sutaj Estok, pentru agenția de știri TASR, preluată de dpa și Agerpres.ro Până acum nu au fos

România a împrumutat 4 miliarde de euro pe piețele internaționale. Cine a cumpărat obligațiunile

Adevarul acum 2 ore
Ministerul Finanțelor a atras, pe 2 octombrie 2025, de pe piețele externe, aproximativ 4 miliarde de euro, fiind una dintre cele mai de succes emisiuni de euroobligațiuni pe piețele internaționale și a patra tranzacție realizată în 2025.

AUR anunță o nouă moțiune simplă. Cine este al patrulea ministru vizat

HotNews acum 4 ore
AUR a anunțat, luni, la Parlament că depune a patra moțiune simplă împotriva unui membru al Guvernului Bolojan, iar de data aceasta vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Florin Barbu. Anunțul vine în aceeași zi în care este votată la Senat o moț

Strategia națională de apărare, aproape finalizată. Nicușor Dan anunță două direcții majore: războiul hibrid și corupția

Adevarul acum 30 minute
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat, în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a informat, luni, președintele Nicușor Dan. Șeful statului a adăugat că acesta va cuprinde ”două schimbări maj

Marius Tucă Show începe marți, 14 octombrie, de la ora 19.00, live pe Gândul. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Video Discursul lui Trump, întrerupt brusc în Knesset de doi parlamentari israelieni. Reacția președintelui american

Adevarul acum 4 ore
Discursul susținut luni de președintele american Donald Trump în Parlamentul israelian (Knesset) a fost întrerupt pentru scurt timp de doi deputați de stânga, Ayman Odeh și Ofer Cassif, care au protestat în timpul intervenției liderului de la Washin

Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, anunță că se retrage din politică / Ce nume se vehiculează pentru viitorul prim – ministru

HotNews acum 5 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că se retrage din politică și, prin urmare, nu va mai accepta să fie propus pentru un nou mandat în fruntea guvernului de la Chișinău. De asemenea, Recean renunță și la mandatul de deputat obținu

Donald Trump îi cere omologului său israelian Isaac Herzog, în Knesset, să-l graţieze pe Benjamin Netanyahu, inculpat pentru corupţie

News.ro acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump s-a amestecat în treburile interne ale Israelului, luni, într-un discurs în Parlamentul israelian (Knesset), cerându-i în mod surprinzător preşedintelui israelian să-l graţieze pe premierul Benjamin Netanyahu, acuz

Vremea

București
acum

11°
lun.

9°/18°
mar.

9°/14°
mie.

10°/12°
joi

10°/14°
Iasi
acum

lun.

9°/14°
mar.

7°/13°
mie.

5°/12°
joi

6°/14°
Constanta
acum

11°
lun.

9°/18°
mar.

9°/13°
mie.

12°/13°
joi

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

10°/14°
mar.

6°/12°
mie.

6°/12°
joi

3°/13°
Timisoara
acum

14°
lun.

8°/16°
mar.

8°/17°
mie.

10°/15°
joi

6°/17°