Preşedintele Asociaţiei Băncilor anunţă că va propune scoaterea timpurie din Biroul de Credit a restanţierilor de bună credinţă. Uită însă că orice bancă poate face acest lucru şi în prezent
Mai multe bănci din România au fost amendate de-a lungul timpului, pentru că au îngroşat în mod abuziv rândurile „damnaţilor“ din baza de date a Biroului de Credit. Nicio bancă nu se află însă în pericol de a fi sancţionată pentru că a solicitat ilegal retragerea din Birou a vreunui client. După cum ne-au informat chiar reprezentanţii băncilor, instituţiile de credit au posibilitatea de a solicita oricând scoaterea din Birou a anumitor clienţi. Băncile apelează însă la această procedură mai degrabă ca o excepţie. Printre situaţiile despre care băncile spun că s-ar preta la „graţiere“ se numără întârzierile cauzate de boală sau de o deplasare urgentă în afara ţării, de exemplu. Bancherii solicită acte doveditoare în acest sens, cum ar fi un certificat medical.
În orice caz, e important de reţinut că băncile pot solicita, oricând, eliminarea din biroul de credit a unui client considerat rău-platnic. Mai mult, simpla prezenţă în baza de date a Biroului nu înseamnă în mod automat restricţia de a mai contracta un credit. Interogarea bazei de date a Biroului are un rol pur consultativ pentru bănci care, dacă decid că riscul ataşat clientului nu este foarte mare, pot acorda credite şi celor prezenţi în Birou. De altfel, în România activează instituţii financiare nebancare, unele aflate în siajul unor bănci, care acordă credite construite special pentru restanţieri. Evident, costurile unui astfel de credit sunt mai mari decât cele normale, având în vedere că şi riscul pe care creditorul şi-l asumă este mai important.
Promisiuni formale. Cum scapi din Birou
Referitor la situaţia românilor care se află în Biroul de Credit, dar care au dovedit, în tim