Zi plina in Parlament, unde atat deputatii, cat si senatorii, s-au reunit in sesiuni extraordinare pentru punerea in acord cu ultimele decizii ale Curtii Constitutionale a ordonantelor de urgenta referitoare la referendum si atributiile CCR.
Astfel, parlamentarii au stabilit ca referendumul se va desfasura intr-o singura zi, insa cu program de vot prelungit cu 4 ore. Astfel, cetatenii isi vor putea exercita dreptul de vot in intervalul 07:00-23:00. Nu a fost, insa, eliminat pragul electoral, fiind in continuare necesara prezenta a 50%+1 din numarul total al alegatorilor inscrisi pe liste.
Cat despre atributiile pe care le va avea CCR, magistratii CCR nu vor mai avea dreptul sa se pronunte asupra revocarii presedintilor de camere parlamentare.
Cei mai multi dintre senatorii si deputatii PDL au parasit salile de plen, acuzand, pe de o parte, faptul ca nu i-au fost redate Curtii Constitutionale toate atributiile luate prin ordonanta de urgenta, iar pe de alta parte ca au fost facute modificari la conditiile de organizare a referendumului dupa data limita, de 16 iulie. In consecinta, democrat-liberalii au anuntat ca vor contesta ambele legi la Curtea Constitutionala.
Ziare.com a prezentat principalele evenimente si declaratii in format LIVE TEXT:
18:12 - PDL anunta ca va contesta la CCR si Legea Referendumului.
18:08 - Se da votul final. 157 de deputati voteaza "pentru", iar 6 se abtin. Legea referendumului a trecut de parlament, ea putand fi contestata la Curte in maximum 5 zile. Valeriu Zgonea a inchis sesiunea extraordinara.
18:05 - Deputatul PDL Cristian Boureanu cere cu insistenta apel nominal, spunand ca s-a votat multiplu.
18:02 - Se revine in sala. Mircea Toader cere apel nominal, foarte multe scaune fiind goale. Valeriu Zgonea respinge cererea. Se verifica prezenta prin vo