Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Greenpeace: autorităţile trebuie să reducă supra-capacitatea flotelor pentru pescuit, să susţină mai mult pescuitul la scară mică

Publicat in Jurnalul, joi 19 iulie 2012 ·

Organizaţia ecologistă Greenpeace solicită autorităţilor române să susţină pescuitul la scară mică, precum şi comunităţile din zonele de coastă şi avertizează asupra riscului pescuitului marin excesiv. “Greenpeace solicită autorităţilor să sprijine reducerea supra-capacităţii flotelor pentru pescuit şi să susţină mai mult pescuitul la scară mică şi comunităţile de coastă. Flota UE este capabilă să captureze de două-trei ori mai mult peşte decât capacitatea de refacere a stocurilor de peşte, astfel 62% din stocurile de peşte din Oceanul Atlantic sunt supraexploatate, iar pentru Marea Mediterană, procentul atinge 82%”, a declarat de presă, Bogdan Grecescu, responsabil campanie al Greenpeace România.

Totodată, potrivit sursei citate, ministrul Agriculturii, care va vota în cadrul reuniunii pentru reformarea Politicii Comune de Pescuit, trebuie “să îşi exprime sprijinul fără ezitare în favoarea măsurilor care vizează o recuperare rapidă a stocurilor de peşte”. În iulie 2011, Comisia Europeană (CE) a publicat planul de reformare a Politicii Comune în domeniul Pescuitului, care are loc o dată la un deceniu. Contribuabilii UE participă cu aproximativ 158 milioane de euro la asigurarea accesului în zonele de pescuit ale altor state. În majoritatea ţărilor europene, costul subvenţionării şi administrării pescuitului depăşeşte valoarea capturilor. Macheta unui vas de pescuit industrial , amplasată în Piaţa Constituţiei Greenpeace România a inaugurat, joi, o machetă a unui vas de pescuit industrial, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, în cadrul unei campanii de protejare a mărilor şi oceanelor. În cadrul evenimentului, vizitatorii vor primi informaţii despre importanţa reformei Politicii Comune de Pescuit la nivel european, rolul fiecărui stat membru al UE, măsurile de îmbunătăţire propuse de către Greenpeace şi modul în care cetăţenii se pot implica în procesul de reviz

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale 2025, înregistrată la CCR

Ziua Constanta acum o ora
Curtea Constituțională a României a înregistrat, marți, 06 mai, o cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale de duminică, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR. Potrivit sursei citate, instanța constituțională urmează să st

Nicușor Dan acceptă invitația lui George Simion de a participa la dezbateri și confirmă că au fost deja discuții între echipele de campanie. „Dar a lipsit organizatorul”

HotNews acum 51 minute
Candidatul independent Nicușor Dan s-a arătat marți, într-o conferință de presă, dispus să participe la eventuale dezbateri electorale cu contracandidatul său, George Simion, care să fie organizate înainte de turul al doilea al scrutinului prezidenț

Anamaria Gavrilă amenință jurnaliștii: „Sunteți pe cale de dispariție. Abia aștept să vă văd gone” | VIDEO

Libertatea acum 2 ore
Președinta POT, Anamaria Gavrilă, a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa presei, marți, 6 mai, pe holurile Palatului Parlamentului.

Premierul interimar Cătălin Predoiu, primele discuții cu miniștrii din Cabinet, după preluarea mandatului

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu are, miercuri, discuţii cu miniştrii din Cabinet, după preluarea mandatului, întâlnirile urmând să aibă loc începând cu ora 9.00. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, l-a primit luni, 5 mai 2025, pe M

Ilie Bolojan felicită pe Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei și anunță planuri de întărire a relațiilor bilaterale

Ziua Constanta acum 26 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis felicitări noului cancelar al Germaniei, Friedrich Merz, printr-un mesaj publicat pe platforma X. Bolojan a subliniat importanța parteneriatului strâns dintre cele două țări și și-a exprim

Cursul euro-leu la un maxim istoric! Euro a trecut pragul de 5 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Moneda națională s-a depreciat marți, în raport cu euro. Mai exact Banca Națională a României (BNR) a calculat un curs de la 5,0378 lei, în creștere cu 6,03 bani (+1,21%) față de cotația precedentă, de 4,9775 lei. Astfel, astăzi a fost înregistrat u

Fiica guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a demisionat din Comitetul reprezentanţilor Fondului Proprietatea

Ziua Constanta acum 2 ore
Ileana-Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a demisionat din Comitetul reprezentanţilor Fondului Proprietatea. Anunțul Bursei de Valori București ”Franklin Templeton International Services S.À

O instanță din Chișinău discută pe 19 mai, la o zi după alegerile din România, INTERDICȚIA pentru George Simion / Deputat PAS: Depinde de probele SIS

Gandul acum o ora
O instanţă din Chişinău discută pe 19 mai, la o zi de la desfăşurarea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale din România, cererea în care liderul AUR, George Simion, solicită anularea interdicţiei de intrare în Republica Moldova. Președintele

Un deputat POT demisionează din partid, după mesajul primit de la Anamaria Gavrilă: „Mă ameninţă că o să intru cu capul în gard şi s-ar putea să rămân fără răsuflare”

Adevarul acum 2 ore
Deputatul Dorin Popa a demisionat din Partidul Oamenilor Tineri și din grupul parlamentar, acuzând-o pe lidera formațiunii, Anamaria Gavrilă, că i-a trimis un mesaj de amenințare.

Ce vor discuta Vladimir Putin și Xi Jinping în cadrul întâlnirii „între patru ochi” de la Moscova. Anunțul Kremlinului

HotNews acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping vor discuta joi, la Moscova, despre conflictul din Ucraina și relațiile dintre Rusia și Statele Unite, a anunțat marți Kremlinul, potrivit agențiilor France Presse și Agerpres. „Cele

Vremea

București
acum

21°
mar.

13°/23°
mie.

12°/25°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/18°
mie.

10°/15°
joi

9°/13°
vin.

9°/10°
Constanta
acum

16°
mar.

12°/19°
mie.

13°/22°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

11°/18°
mie.

9°/17°
joi

8°/15°
vin.

6°/13°
Timisoara
acum

20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/15°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°