Fisurile care au încept să se întrevadă pe stâlpii Porții a II-a a Cetății Alba Carolina nu sunt trecute cu vederea de administrația locală din Alba Iulia. Reprezentanții Primăriei par să fi ajuns și ei la concluzia că nu este normal ca piatra care îmbracă stâlpii monumentului istoric să cedeze la doar 3 ani de la restaurare, așa că au decis să investigheze cauzele.
În calitate de beneficiar al acestor lucrări, Primăria Alba Iulia va demara în perioada următoare o anchetă pentru a se constata dacă există într-adevăr vicii de construcție sau dacă este vorba de un factor extern care să fi provocat deteriorarea construcției. În acest sens, se va lua legătura și cu dirigintele de șantier, dar pașii următori vor trebui să aparțină Ministerului Culturii, finanțatorul investiției și deci singurul abilitat să ceară socoteală constructorului.
Rezultatele acestei anchete vor fi făcute publice de îndată ce administrația locală va intra în posesia lor.
Poarta a II-a Cetății a fost restaurată în 2009, iar valoarea totală a lucrării s-a ridicat la suma de 2.253.396,32 de lei, adică peste 520.000 de euro, bani de la Ministerul Culturii. La doar 3 ani de la finalizare, piatra cu care sunt placații stâlpii porții au început să crape.
URL scurt: http://alba24.ro/?p=104370
Fisurile care au încept să se întrevadă pe stâlpii Porții a II-a a Cetății Alba Carolina nu sunt trecute cu vederea de administrația locală din Alba Iulia. Reprezentanții Primăriei par să fi ajuns și ei la concluzia că nu este normal ca piatra care îmbracă stâlpii monumentului istoric să cedeze la doar 3 ani de la restaurare, așa că au decis să investigheze cauzele.
În calitate de beneficiar al acestor lucrări, Primăria Alba Iulia va demara în perioada următoare o anchetă pentru a se constata dacă există într-adevăr vicii de construcție sau dacă este vorba de un factor extern care s