Caragiale - patron de restaurant la Buzău, pentru un an, între 1894 - 1895. Faliment total! Bunurile scriitorului - un pian, o bibliotecă, un şifonier - sunt scoase la licitaţie în grădina publică, pentru stingerea datoriilor. Un episod care arată condiţia materială modestă a unui mare dramaturg român.

Un episod cu totul aparte din viaţa lui Caragiale se petrece în toamna anului 1895, într-o grădină publică din oraşul Buzău. Imaginaţi-vă lume multă adunată şi organizatorul manifestării spunând celor prezenţi că are loc o licitaţie. Eveniment cu totul special pentru un oraş de provincie. Inegalabilul dramaturg Ion Luca Caragiale era de un an prezent în acest oraş, unde îşi deschisese un restaurant, în gară. Celebru era scriitorul încă de pe atunci, pentru că în Capitală i se jucaseră deja ilustrele piese - "O noapte furtunoasă", "D-ale carnavalului", "O scrisoare pierdută" şi "Năpasta" - cu succes necontestat la public. România avea un mare dramaturg! Da, avea. Mai mult rupt în coate, obligat de buzunarele lui goale să intre în afaceri. Dar fără a se şi pricepe la aşa ceva. Ajunge deci la Buzău în noiembrie 1894 şi concesionează, pentru un an, restaurantul gării. E înglodat însă repede în datorii, aşa că în toamna lui 1895 i se scot lucrurile din casă la mezat. Poftim de vezi în grădina publică din Buzău, cum ziceam, mare licitaţie. Mare poate e mult spus - se vindeau nişte acareturi fără cine ştie ce valoare - un şifonier, un pian, o blibliotecă. Pe care le avea în casa lui închiriată peste drum de gara din Buzău. Trei camere ocupa Caragiale în acea casă. Deci nu lucrurile erau importante, cât mai ales omul cărora aparţineau obiectele. Probabil că s-o fi strigat atunci - "se licitează bunurile neasemuitului nostru Caragiale!". Sau poate lumea o fi fost îndemnată să cumpere şi în acest mod - "pentru pianul lui Caragiale o dată, pentru şifonier de do