Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deşi a venit la Chişinău în calitate de ministru, un membru al guvernului Ponta renunţase deja la atribuţiile sale

Publicat in Adevarul, joi 19 iulie 2012 ·

Daniel Chiţoiu, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri al României nu mai ocupă această funcţie încă din 12.07.2012, zi în care, printr-un Ordin de Ministru, a delegat toate atribuţiile de titular al portofoliului Economiei către un secretar de stat.

În calitate de preşedinte interimar al Partidului Naţional Liberal din România, Daniel Chiţoiu nu mai poate să-şi ducă la îndeplinire toate sarcinile de ministru, motiv pentru care a cerut printr-un ordin ca secretarul de stat Gelu Ştefan Diaconu să preia atribuţiile sale de la Economie pentru semnarea documentelor, corespondenţei, actelor administrative şi proiectelor de acte normative.

Potrivit HotNews, Ministerul Economiei a precizat ca "decizia delegării atribuţiilor" reprezintă "o masură internă, legală şi obişnuită".

Noul conducător al Ministerul Economiei al României este un un fost şef al Vămilor.

De notat că marţi 17 iulie, Daniel Chiţoiu s-a aflat la Chişinău în componenţa delegaţiei oficiale conduse de premierul român Victor Ponta. Mai mult, acesta a făcut şi câteva declaraţii oficiale, inclusiv despre construcţia gazoductului Ungheni - Iaşi.

"Dacă anterior s-a stabilit că proiectul va fi finalizat pînă anul 2015, acum s-a luat decizia de a reduce acest termen până la finele anului 2013 şi a fost deja identificată o soluţie în acest sens", a declarat Chiţoiu, care renunţase deja de o săptămână la atribuţiile de ministru.

Cine este Daniel Chiţoiu

Chiţoiu este doctor în economie la Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) şi a absolvit cursuri la Institute of Charted Accountants of Scotland (Marea Britanie) şi la Colegiul Naţional de Apărare (România).

A fost şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) timp de 4 ani, între 2004 şi 2008, fiind unul din co-autorii Programului de Guvernare al Alianţei DA.

Ministrul Economiei şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 8 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Univ. Craiova – FC Argeș 3-1 | Mirel Rădoi: „În două partide am avut peste 20 de ocazii și am marcat 6 goluri”

Gandul acum 9 minute
Universitatea Craiova s-a impus vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea piteșteană FC Argeş, în etapa a doua din Superligă. În urma acestui rezultat, provizoriu, oltenii sunt liderii Superligii cu 4 puncte din două partide jucate. Univ. C

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 6 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 7 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Bolojan, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri: Se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de vedere legal. Acest lucru o să-l aflaţi până la sfârşitul lunii iulie

News.ro acum 11 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, despre asumarea răspunderii pe noul pachet de măsuri privind reforma administraţiei publice, că se va lua o decizie în coaliţie cu privire la modul în care aceste pachete vor fi adoptate, din punct de veder

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 7 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°