Cea mai mare licitaţie organizată vreodată în România pentru licenţe de telefonie mobilă a intrat pe ultima sută de metri, iar dacă totul va decurge conform planului, românii vor avea acces la servicii 4G din primăvara anului viitor.
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a publicat la începutul acestei luni anunţul oficial privind organizarea şi punerea în vânzare a caietului de sarcini pentru procedura de selecţie competitivă în vederea acordării drepturilor de utilizare a frecvenţelor. Operatorii sunt aşteptaţi să îşi depună candidatura şi garanţia de participare până la 13 august. Comisia de licitaţie va analiza documentele de calificare depuse şi va anunţa, până la data de 20 august, care dintre candidaţi se califică în etapa următoare, pentru ca licitaţia propriu-zisă să înceapă la data de 10 septembrie. ANCOM estimează că rezultatele finale vor fi anunţate în cursul lunii octombrie. Această licitaţie ar trebui să aducă statului cel puţin 700 de milioane de euro.
Sunt scoase la licitaţie drepturile de utilizare a frecvenţelor în benzile de 900 şi 1.800 MHz, care sunt utilizate în prezent de Cosmote, Orange şi Vodafone, dar şi benzile de 800 MHz şi 2.600 MHz, utilizate de Ministerul Apărării. În funcţie de durata şi data de începere a valabilităţii licenţelor, ANCOM va aloca două tipuri de licenţe: pe 15 luni, în benzile de 900 şi 1.800 MHz, deţinute în prezent de Orange şi Vodafone, şi pe 15 ani pentru toate frecvenţele. Până acum, la licitaţie şi-au anunţat prezenţa Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone, dar în competiţie pot intra şi companii telecom care nu au operaţiuni pe plan local. „ANCOM a conceput licitaţia în aşa fel încât toate companiile interesate să se bucure de condiţii egale, fie că sunt sau nu prezente pe piaţa autohtonă, că deţin sau nu resurse de spectru în oricare din benzile s