Știți cum sînt zilele acelea negre în care nimic nu iese, în care totul pare inutil, în care de orice te apuci, se-alege praful. Așa e duminica asta de 15 iulie, în care încerc să scriu „Bifurcația“ pe care o citiți acum. One of those days. Despre ce să scriu? Are rost să mai glosez și eu despre plagiatul lui Ponta? Evident că nu. Mai ales că, atunci cînd va apărea „Bifurcația“, Comisia de Etică a Universității din București se va fi pronunțat deja (ador viitorul anterior!), așa cum a promis. Că doar nu s-o face de rușine, doar n-or să facă de rușine Universitatea din București. La urma urmei, e simplu: au de constatat că, în teza respectivă, există un număr de pagini copiate din alte surse și incorect declarate (le știți, au apărut într-o mulțime de locuri). Atît. Nu cred că se vor codi să afirme sub semnătură ceea ce vede oricine. Ce se întîmplă apoi nu mai e treaba lor. Ei, membrii Comisiei de Etică a Universității, nu trebuie decît să constate evidența și s-o afirme. E treaba altora să decidă dacă această constatare are valoare juridică sau nu. E treaba membrilor comisiei de doctorat să explice (dacă simt nevoia) cum au lăsat să treacă teza așa, să spună dacă au greșit sau nu. E treaba doamnei ministru să amenințe cu desființarea şcolii doctorale. Și e treaba dlui Ponta să țină seama de decizia acestei modeste Comisii de Etică – sau nu. Oricum, să nu amestecăm lucrurile: morala cu politica, etica cercetării cu politica, onoarea cu politica – numai combinații letale în care n-ar trebui să intrăm. Deci, despre plagiatul dlui Ponta – nimic de discutat. Cum, de altfel, nu e nimic de scris nici despre suspiciunea de plagiat din teza de doctorat a dnei Kövesi. Probabil că o comisie similară celei de la București analizează de zor, la Timișoara, teza respectivă. E nevoie de timp mai mult, e treabă grea să treci de la o carte la alta, de la o coloană la alta. Iarăș