Edilul sectorului3, Robert Sorin Negoiţă, a tăiat panglica inaugurală şi a prezentat planurile autorităţii locale privind energiile regenerabile.
"Mă bucură faptul că acest Parc Solar a fost inaugurat în sectorul 3. Voi încuraja şi voi sprijini astfel de iniţiative pe toată durata mandatului meu de primar deoarece ele pot deveni un motor al creşterii economice", a declarat primarul Negoiţă.
Parcul Solar Icpe, cu sediul în Splaiul Unirii, reprezintă prima aplicaţie fotovoltaică din România integrată în faţada unei clădiri, precum şi prima bază experimentală cu componentă outdoor în domeniul energiilor regenerabile. Acesta este un pilot funcţional pentru educarea publicului în spiritul protejării mediului, pentru încurajarea utilizării energiilor regenerabile şi pentru înţelegerea conceptului de dezvoltare durabilă.