Într-un comentariu publicat pe unul din blogurile ziarului britanic The Telegraph, jurnalistul Daniel Hannan atrage atenţia că, sub premierul Victor Ponta, România alunecă în despotism şi că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu "începe să arate ca o adevărată lovitură de stat".
Ilustrat cu fotografia fostului dictator Nicolae Ceauşescu, comentariul arată că "România este pe marginea prăpastiei - din punct de vedere politic şi geografic" şi că "liderii din Uniunea Europeană sunt îngroziţi, însă nu este foarte clar ce pot face".
"Călătoreşte spre vest şi eşti, mai mult sau mai puţin, pe teritoriul democraţiei, îndreaptă-te spre est şi nu vei găsi prea multe locuri în care guvernele se schimbă paşnic, ca rezultat al unor alegeri", notează jurnalistul.
De asemenea, Daniel Hannan îşi exprimă îngrijorarea că şi alte ţări care se confruntă cu criza economică ar putea urma exemplul României: "Dacă România se întoarce către autarhie în timp ce este încă membră a Uniunii Europene, ce urmează? Dacă criza economică se adânceşte în Grecia? Sau în Italia? Ce s-ar întâmpla dacă, dând vina pe bancherii străini şi pe birocraţi pentru situaţia în care se găsesc, alegătorii s-ar întoarce către demagogi?".
În încheierea comentariului, jurnalistul atrage atenţia că ceea ce se întâmplă cu sistemul politic din România trebuie să le privească şi pe celelalte ţări membre UE, pentru că stânga "are obiceiul să îi oblige pe ceilalţi să le urmeze agenda".
Într-un comentariu publicat pe unul din blogurile ziarului britanic The Telegraph, jurnalistul Daniel Hannan atrage atenţia că, sub premierul Victor Ponta, România alunecă în despotism şi că suspendarea preşedintelui Traian Băsescu "începe să arate ca o adevărată lovitură de stat".
Ilustrat cu fotografia fostului dictator Nicolae Ceauşescu, comentariul arată că "România este pe marginea prăpastiei - din p