Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Aurul Moscovei", cauza uciderii lui Falcone?

Publicat in Romania Libera, joi 19 iulie 2012 ·

În Italia, autorităţile au marcat două decenii de la asasinarea judecătorului italian anti-mafia, Giovanni Falcone, dar flagelul mafiei şi al criminalităţii organizate este departe de a fi eradicat. „Panorama" reia o ipoteză privind cauza posibilă a lichidării lui Falcone.

Exact trei zile după uciderea lui Giovanni Falcone, cotidianul moscovit Noua Izvestia publica o ştire care a trecut neobservată în Italia, relatează publicaţia Panorama.Era 26 mai 1992. Ziarul rus dezvăluia că între finele lunii mai şi primele zile ale lunii iunie acelui an, Falcone urma „să revină la Moscova pentru a coordona cercetările privind transferurile banilor PCUS în conturi din străinătate".

Pista numită atunci „aurul Moscovei", cercetată şi apoi abandonată, rămâne şi astăzi cea mai misterioasă şi sugestiv posibilă cauză a asasinării judecătorului Falcone. Potrivit Noii Izvestia de acum două decenii, magistratul, atunci director general pentru afaceri penale în Ministerul Justiţiei, fusese însărcinat - de fostul preşedinte al Italiei, Francesco Cossiga, cu coordonarea anchetei privind o uriaşă reciclare de fonduri ale PCUS în Italia. Falcone „lucra în cooperare cu echipa specială care se ocupa de aceeaşi problemă la Moscova". Italia, preciza Izvestia, „făcea parte dintr-o reţea de ţări în care banii PCUS şi ai statului sovietic dispăreau ca fumul. Doar în anii 70, şase milioane de dolari au fost transferaţi anual „ca ajutor frăţesc" de către Biroul Politic. „Nu este exclus, potrivit Izvestia, ca fondurile partidului şi statului (ruse) să fi fost pompate în structuri italiene oculte. Prin intermediul unor ţări terţe, sub formă de comisioane ascunse pentru contracte dezavantajoase şi ca profituri derivate din traficul ilegal de aur şi alte metale preţioase. Italia nu a fost aleasă întâmplător pentru investiţiile partidului comunist sovietic: structura dezvoltată a mafiei,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean-Marie Le Pen, liderul istoric al extremei drepte din Franța, a murit

Wall-Street.ro acum o ora
Liderul istoric al extremei drepte franceze, Jean-Marie Le Pen, finalist al alegerilor prezidenţiale din Franţa din 2002, a încetat din viaţă marţi 7 ianuarie, la vârsta de 96 de ani, potrivit AFP, preluat de Agerpres. Le Pen s-a stins într-un centr

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 4 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 4 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Reacția lui Codin Maticiuc, după ce David Popovici a fost criticat că și-a luat mașină scumpă: „Ce mai urmează, Doamne, ce?! Să-și ia una și Sebastian Stan”

Libertatea acum 3 ore
Codin Maticiuc îi ia apărarea lui David Popovici, după criticile lui Cristian Tudor Popescu. Sportivul și-a îndeplinit visul și și-a cumpărat un Porsche Spyder în valoare de 120.000 de euro.

Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

G4Media acum 3 ore
Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public aut

Hotărâre CEDO: Statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare Composesoratului Borșa sau să plătească despăgubiri de peste 61 de milioane de euro

G4Media acum 3 ore
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dispus marți că statul român trebuie să restituie în natură 17.000 de hectare de teren Asociației Composesorale Borșa, în termen de 12 luni de când hotărârea CEDO este definitivă. În cazul în care nu va restit

Domeniul schiabil al staţiunii Sinaia, închis din cauza vântului puternic

News.ro acum o ora
Administraţia domeniului schiabil al staţiunii Sinaia a anunţat, marţi după-amiază, sistarea vânzării cartelelor pentru mijloacele de transport pe cablu care duc către pârtiile situate la 2.000 de metri în munţii Bucegi. Măsura a fost luată întrucât

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 3 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Ben Affleck şi Jennifer Lopez au divorțat oficial

HotNews acum 2 ore
Ben Affleck şi Jennifer Lopez sunt oficial divorţaţi, potrivit documentelor judiciare obţinute de People. Hotărârea vine la aproape 20 de săptămâni după ce actriţa din „Unstoppable” a depus o cerere de desfacere a căsătoriei în 20 august anul trecut

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 4 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

15°
mar.

6°/15°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°