Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii de la SMURD vor da consultatii online din august

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 19 iulie 2012 ·

Compartimentele de urgenta din Moldova vor fi conectate vizual cu centrul din Iasi. Aproximativ 25 de unitati si compartimente de primiri urgente din toate judetele Moldovei vor putea fi urmarite din Unitatea de Primire Urgente a Spitalului "Sf. Spiridon" in cadrul programului de telemedicina. Astfel, in fiecare dintre cele aproximativ 25 de unitati s-au montat camere de luat vederi care vor transmite permanent intr-un spatiu care va fi special amenajat la Iasi. "Centrul de comanda" va fi chiar in actualul birou al sefei SMURD, care se va muta in alt spatiu in momentul in care va veni aparatura. "Aici vor fi mai multe calculatoare si mai multe monitoare pe care vor veni imagini din celelalte unitati. Aparatura va fi montata in luna august si tot atunci se vor face toate cablarile necesare astfel incat programul sa functioneze foarte bine. Din echipa de garda va fi mereu un medic care va supraveghea aceste camere si va interveni in momentul in care i se va cere ajutorul", a declarat conf.dr. Diana Cimpoesu, medic sef UPU-SMURD. Astfel, in centrul de telemedicina vor putea lucra toti medicii de urgenta care sunt macar rezidenti in anul III, semestrul II. "Imaginile sunt fara sonor, insa in momentul in care cineva cere ajutor se emite un sunet si se comuta microfonul. Scopul programului este sa scurteze timpul de decizie in cazul rezolvarii unui pacient. Noi avem specialisti din aproape toate specialitatile care pot fi chemati sa dea indicatii in timp real, in contextul in care in alte judete nu exista specialisti pentru orice afectiune. Important este ca pacientul sa ajunga foarte repede intr-un spital unde sa fie tratat corespunzator", a mai spus sefa SMURD. Instalarea aparaturii necesare sistemului de telemedicina se va incheia in cursul lunii viitoare. Compartimentele de urgenta din Moldova vor fi conectate vizual cu centrul din Iasi. Aproximativ 25 de unitati si co

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok nu mai funcționează în SUA. Iată mesajul afișat pentru utilizatori

Ziua Constanta acum 27 minute
TikTok a fost scos din SUA, lăsând milioane de utilizatori fără platforma lor preferată. TikTok a ieșit offline în SUA, cu câteva ore înainte ca o nouă lege care interzice platforma să intre în vigoare. Un mesaj care apare pe aplicație pentru utili

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 51 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Rezultat fabulos pentru Gabi Ruse la Australian Open! Românca este în sferturi la dublu după un meci absolut incredibil

Gazeta Sporturilor acum 39 minute
continuă aventura la primul turneu de Grand Slam al anului, la Australian Open. Eliminată în turul al doilea de la simplu, Ruse a obținut noaptea trecută calificarea în sferturile de finală ale competiției la dublu, fiind la un meci distanță de a eg

Salvamont: Peste 130 de intervenţii de urgenţă în ultimele 24 de ore; 140 de persoane, salvate de pe munte

G4Media acum o ora
Salvamontiştii au salvat de pe munte, în ultimele 24 de ore, 140 de persoane, fiind primite peste 130 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a acestora. ”O nouă zi de foc pentru salvamontiştii din întreaga ţară. În ultimele 24 de or

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Yemen: Rebelii houthi sunt pregătiţi să riposteze dacă sunt atacaţi în timpul armistiţiului din Gaza

News.ro acum 2 ore
Rebelii houthi „avertizează forţele inamice din Marea Roşie cu privire la consecinţele oricărei agresiuni împotriva Yemenului în timpul perioadei de încetare a focului în Gaza”, conform unei declaraţii pe X, relatează lefigaro.fr. Houthis „vor confr

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

3°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

dum.

0°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°