Pentru mulţi dintre noi, situaţia din România pare să se complice în fiecare zi.

Pentru alţii, ea devine în fiecare zi tot mai simplă. Primii sunt cei care încearcă să înţeleagă ansamblul evoluţiilor din perspectiva detaliilor care le compun, cei care încearcă să identifice şi explicaţia unor fenomene, nu numai formele de manifestare, cei care se întreabă dacă întotdeauna în spatele unei acţiuni publice se află cel care pare a se afla şi dacă nu cumva acea acţiune nu este nimic altceva decât rezultatul unei mişcări prin ricoşeu. Pentru cea de-a doua categorie, lucrurile devin pe zi ce trece tot mai clare, societatea românească începe să se recunoască în doar două culori, unii încercând să facă tot ce sunt în stare pentru a schimba starea de fapt actuală, alţii făcând totul pentru menţinerea, ba chiar pentru consolidarea sistemului politic legat simbolic de persoana preşedintelui Băsescu. Cea mai mare parte a poporului român, cea mai mare parte a celor care se vor prezenta la vot pe 29 iulie se regăseşte în cea de-a doua categorie.

Eu cred că preşedintele interimar a făcut bine atunci când a promulgat legea referendumului în variantă care presupune existenţa unei participări minime obligatorii la vot, şi aceasta din cel puţin două motive: în primul rând pentru a pune capăt presiunilor dezbaterilor şi speculaţiilor internaţionale şi în al doilea rând pentru a evita orice fel de formă de contestare a referendumului din 29 iulie. Mai departe, însă, detalii, cum ar fi desfăşurarea acelui referendum pe durata a două zile în loc de una singură, poate o idee bună, se găsesc la îndemână majorităţii parlamentare, care pentru a o impune trebuie să facă un singur lucru – să vină din vacanţă. Premisele par a fi clare, dacă Uniunea Social Liberală şi eventualii aliaţi ai acesteia vor avea dorinţa şi putinţa unei ample acţiuni de mobilizare, atunci electoratul va ieşi l