În ciclul primar, manualele de umanioare după care învăţam reproduceau, pînă la saturaţie, un tablou dramatic despre eroismul poporului român. Nu exagerez, cred că m-am ciocnit de imaginea respectivă în manualul de Citire de clasa a II-a, în cel de Literatură română de a III-a şi, aproape sigur, în cartea de Istorie de a IV-a. Ulterior, am revăzut pictura, ocazional, în alte cărţi, reviste şi documentare TV, cu caracter – mai discret sau mai agresiv – propagandistic. Din cauza repetiţiei vizuale obsesionale, pînă la banalizare, nu am reţinut, bineînţeles, niciodată titlul pînzei şi, cu atît mai puţin, pe cel al autorului ei. Îmi amintesc însă distinct tema creaţiei în chestiune. Era un crîmpei de luptă de la Mărăşeşti (Mărăşti ori Oituz) în care trupele române – disperate – se confruntă decisiv cu armata germană de ocupaţie. La Mărăşeşti (Mărăşti şi Oituz), s-au dat – se ştie – bătăliile exasperării naţionale. O armată neechipată (cea română) s-a intersectat violent cu o veritabilă maşină de război nemţească, învingînd-o, spre uimirea întregii Europe, şi, lucru important, oprind astfel invazia germană. Tabloul cu pricina exploatează tocmai miracolul neaşteptatei victorii. Vedem, într-o mocirlă demnă de romanele dickensiene, ostaşi români, în indispensabili (nu glumesc deloc!) şi cămăşi rupte, lovind cu sete (cu patul puştii lipsite de gloanţe sau chiar cu bîte) soldaţi nemţi, înarmaţi cu mitraliere şi baionete de asalt, descumpăniţi în faţa ripostei coşmareşti. Contrastul dintre disciplina şi rigoarea teutonă, pe de o parte, şi haosul aproape delirant al românilor, pe de alta, intensifică surpriza privitorului pînzei. Este acolo o încleştare tragică între raţional şi iraţional, între tactică şi disperare, între calcul şi imprevizibil, între logic şi miraculos, între impuls vital şi spectacol suicidar.

DE ACELASI AUTOR O maladie autohtonă S'il vous plaît, m