Ce mai freamăt și ce mai zbucium puseră stăpînire pe România, țara verilor în care, pe plan politic, în general nu se întîmplă nimic memorabil. E o stare de război total, unde logica lui „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră“ fie se afirmă răspicat, fie se insinuează subtil, în care trebuie să te hotărăști, de preferat cît se poate de răspicat, dacă ești cu Băsescu ori dacă ești împotriva lui Băsescu. Situația contemporană este prezentată de ambele tabere ca una aproape apocaliptică, în timp ce salvarea, dificila salvare, se întrezărește doar dacă „poporul“ va face alegerea corectă („da“-ul în viziune uselistă, „nu“-ul în viziune pedelist-băsistă). Acuze de-o parte și de cealaltă, „minciuni“, „intoxicări“, „defăimări“, „crime“, „lovitură de stat“, „puci“, „atac concertat asupra instituțiilor“, referințe la butoane cu capacități magice, instituirea unei „flăcări a democrației“, rîcîirea memoriei colective prin recursul discursiv la „mineriade“, competiții într-ale europenității de genul „oglindă, oglinjoară, cine-i cel mai european din țară?“, intervenții tot mai vocale și mai intruzive ale „Occidentului“, perceput fie ca adevăratul far călăuzitor, fie ca noua putere colonială: toate acestea dau senzația că miza referendumului care va avea loc pe 29 iulie este una uriașă. Fals sau, mai bine zis, aproape fals: miza este, într-adevăr, una mare pentru cei care se confruntă în vederea acaparării hățurilor puterii, însă pentru marea majoritate a cetățenilor români, deveniți deopotrivă martori și părtași la războiul total între Băsescu și USL, miza este cu mult mai mică, aproape insignifiantă. Nici „da“-ul, nici „nu“-ul propuse la referendum, nici validarea ori invalidarea acestuia nu vor conduce spre modificarea în mod cu adevărat relevant a direcției neoliberale în care merge România, a atotprezenței corupției, a inegalităților sociale crase și în continuă cr