– Să ne lase! Să ne lase naibii în pace să ne vedem de treabă că ne-au ameţit de cap!
– Cine?... dau eu să mă dumiresc.
– Ei! răspunde sec taximetristul.
Ei... Bine, bine, dar care „ei“? – mă întrebam eu în sinea mea. Mai rămînea ca taximetristul meu să-l plastografieze pe Farfuridi şi să exclame la rîndul său: „Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!“. N-a făcut-o, dar dilema rămîne.
DE ACELASI AUTOR A fost sau n-a fost? - despre societatea deziluziei Risipă fericită! Izmenele bătrînului domn Ciobanul şi expertulDeşi bătălia referendumului este politică şi opune două tabere conjuncturale de partizani, miza reală este de fapt socială, structurală şi ne priveşte pe toţi. Formulată de taximetristul meu, ea sună cam aşa: „să ne lase naibii în pace să ne vedem de treabă“. Reformulată mai sociologic, ea poate fi numită stabilitate socială (care este cu totul altceva decît „liniştea noastră“ cu care ne-au procopsit Iliescu sau Vîntu!). Dezvoltată puţin, această noţiune implică un minimum de coerenţă, consecvenţă şi echitate în acţiunile sociale, ceea ce, mai departe, constituie condiţia prealabilă pentru o minimă previzibilitate, fără de care oamenii de afaceri nu pot avea planuri de afaceri iar noi cu toţii nu putem avea aspiraţii. Sau, dacă vreţi să fiu mai precis, fără această minimă stabilitate, orizontul de aşteptări al întregii societăţi se împiedică de pragul zilei de mîine, ceea ce ne face pe toţi prizonierii dorinţelor şi soluţiilor de moment – şi sfîşiaţi astfel între furia şi frica pentru ceea ce (nu ştim că) ne aşteaptă în momentul următor. Or, exact de această stare s-a săturat societatea şi doreşte „să fie lăsată în pace să-şi vadă de treabă“!
În aceste condiţii, dilema este aceea a cetăţeanului turmentat: cu care dintre cele două tabere să votez pentru a avea mai multe şanse să obţin ceva din această „stabilitate“ şi
