Poliţia Miercurea Nirajului a fost sesizată marți seara, de către un localnic, despre faptul că, autori necunoscuţi au pătruns în casa de vacanţă pe care o deţine în comuna Eremitu, sat Câmpu Cetăţii, de unde i-au dispărut mai multe bijuterii din aur ce aparţineau familiei, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 16.000 de lei. „În urma activităţilor operative desfăşurate de către poliţişti, a fost identificat suspectul în cazul furtului, un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Eremitu, iar cu ajutorul lucrătorilor de la Secţia de Poliţie Rurală Ghindari s-a reuşit prinderea acestuia şi recuperarea prejudiciului”, a precizat comisar șef Livia Popa, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județeană Mureș. (S.T.)