Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sexul în spaţiu este posibil!

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 iulie 2012 ·

Cum s-ar putea întâmpla? A mai făcut cineva aşa ceva până acum? La aceste întrebări au încercat să răspundă de fiecare dată cercetătorii americani de la NASA.

Oamenii se gândesc foarte mult la sex. Aşa că dacă eşti într-o excursie pe Marte, va fi întuneric afară, vei fi într-o perioadă lungă de izolare şi nu e mare lucru de făcut. Sunt şanse să se întâmple să faci sex", spune Dr. Rhawn Joseph.

NASA a fost întotdeauna discretă în ceea ce priveşte sexul în spaţiu. Ceea ce face ca oamenii să fie şi mai curioşi. A mai facut cineva sex în spaţiu până acum? Ar putea fi conceput un copil în spaţiu? S-au făcut câteva teste pe animale, dar nu s-au făcut cercetări amănunţite legate de această problemă până acum, potrivit foxnews.com.

Primul marţian adevărat

“The Journal of Cosmology" a publicat un articol referitor la misiunea pe Marte. Într-un capitol intitulat “Sex pe Marte", Dr. Rhawn Joseph de la “Brain Research Laboratory" din California discută totul despre acest subiect, de la condiţiile care ar putea împinge astronauţii să facă sex până la posibilitatea naşterii primului copil pe altă planetă. Acel copil ar putea fi primul marţian adevărat, cel puţin datorită naţionalităţii.

“The Journal of Cosmology" estimează că o asemenea expediţie pe Marte ar dura aproximativ doi ani, nouă luni să călătoreşti spre Planeta Roşie, cel puţin trei luni rămân pentru studiu, nouă luni să revii, dacă o întoarcere ar fi posibilă.

NASA nu comentează

Dr. Joseph susţine că dată fiind o călătorie atât de lungă a expediţiei, ar putea să se stabilească legături emoţionale între astronauţi. Din moment ce nimeni nu a mărturisit că ar fi făcut sex în spaţiu, cu toate că Joseph susţine că ar fi zvonuri că un cuplu şi-ar fi pus pirostriile în spaţiu, doctorul se bazează doar pe scenarii de pe Pământ în condiţii similare.

“Aceasta nu este o publicaţie NASA, NAS

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 7 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 12 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 7 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 5 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 12 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 9 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 8 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

Vremea

București
acum

-5°
joi

-8°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-9°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/6°