În ultimele 24 de ore, şapte copii din judeţul Suceava au fost diagnosticaţi cu meningită acută virală şi internaţi în spital. Şase dintre ei au fost internaţi la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou”, Secţia de Boli Infecţioase, iar cel de-al şaptelea copil a fost internat la Spitalul din Fălticeni.
Cei şapte copii diagnosticaţi cu meningită au vârste între 7 şi 14 ani şi trei sunt din Suceava, iar restul, câte unul din Buneşti, Ipoteşti, Poiana-Dolhasca şi Lisaura.
Numărul total al bolnavilor diagnosticaţi cu meningită de la sfârşitul lunii mai şi până în prezent este de 218, iar la ora actuală, 47 dintre aceştia sunt internaţi şi li se administrează tratamentul specific pentru meningită. 171 de pacienţi au fost externaţi.