Vedeta TV Oana Zăvăranu a ajuns pentru a doua oară, în acest an, la sediul DNA. Prima data a fost audiată pentrua da detalii despre procurorul vrăjitoarelor, Maximilian Bălășescu, și despre relația pe care o avea cu acesta. x Astăzi ea a fost la DNA pentru a explica cum a ajuns în posesia imobilului din strada Andrei Mureșan. Sursa: Mediafax
DNA verifică modalitatea prin care familia Zăvoranu a intrat în propietatea acestei vile. Potrivit unor surse judciare, procuroriis investighează modul în care acest imobil a fost cumpărat în anul 2000 de către Mărioara Zăvoranu. Casa ar fi făcut obiectul unui litigiu, deorece era naționalizată, iar foștii proprietarii ar fi revendicat-o. Potrivit unor surse judciare, Mărioara Zăvoranu ar fi dat o declarație falsă, în care arăta că nu mai deține alte proprietăți, deși cumpărase, în 1997, un alt imobil, tot de la stat. DNA face verificări pentru posibile infracțiuni de fals în declarații cu consecințe deosebit de grave. Marioara Zăvoranu a trecut imobilul pe numele fiicei sale, iar anul trecut vila a făcut obiectul unui troc, atunci cand se ducea să I se ghicească viitorul la celebrele vrăjitoare din Ilfov.
La ieșire dins ediul DNA, avocatul Oanei Zăvoranu a făcut câteva precizări legate de anchetă. Ţin să precizez că nu i s-a adus la cunoştinţă nicio acuzaţie. Vorbim de un dosar penal pornit de la un denunţ făcut pe Oana Ioana Zăvoranu. Dosarul se află în faza actelor premergătoare. Nu i s-a adus la cunoştinţă nimic. Este un denunţ făcut pe ea, că ar fi săvârşit o faptă de corupţie în ce priveşte şi imobilul în care locuieşte dumneaei în acest moment. Nu pot să vă dau detalii care nu pot fi dezvăluite în acest moment publicului", a declarant avocatul Oanei Zăvoranu.