Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contre între Damila şi CSM

Publicat in GAZETA de SUD, joi 19 iulie 2012 ·

Finanţatorul formaţiei Damila Măciuca, Dan Niţu, intenţionează să mute echipa la Vâlcea, pe „1 Mai“, până se finalizează lucrările la stadionul din Măciuca, fapt neagreat de patronul echipei CSM Vâlcea, Cătălin Rufă. Primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, s-a întâlnit marţi seară cu cei doi oameni de afaceri şi a încercat o mediere, însă negocierile nu au ajuns însă la nici un consens, informează liga2.ro. „Deocamdată, avem un contract cu primăria, în derulare până la iarnă, însă e clar că oamenii au mai multă încredere în domnul Niţu, sunt prieteni cu el. Nu pot fi două săbii în aceeaşi teacă, dar cea mai bună soluţie pentru fotbalul din Vâlcea este clar domnul Niţu, ca imagine, ca sprijin politic în oraş şi potenţă financiară. Nu vreau să fiu fiul vitreg al Vâlcei. Dacă se doreşte venirea Damilei, plec eu, nu se poate să fie două echipe într-un oraş mic. Îl las pe dânsul să facă treabă. Dacă nu se doreşte aducerea Damilei, rămân eu la Vâlcea. Trebuie făcută o echipă bună de Liga a II-a, care să tragă la promovare, nu două, să ne zbatem în mediocritate. Există două variante bune, una să vină Damila, care e îmbrăţişată de toată lumea, a doua să se comaseze echipele. Eu sunt dispus să mă dau la o parte, domnul Niţu are potenţa financiară să facă mult mai multe decât mine“, a spus Cătălin Rufă.

Finanţatorul formaţiei Damila Măciuca, Dan Niţu, intenţionează să mute echipa la Vâlcea, pe „1 Mai“, până se finalizează lucrările la stadionul din Măciuca, fapt neagreat de patronul echipei CSM Vâlcea, Cătălin Rufă. Primarul Râmnicului, Emilian Frâncu, s-a întâlnit marţi seară cu cei doi oameni de afaceri şi a încercat o mediere, însă negocierile nu au ajuns însă la nici un consens, informează liga2.ro. „Deocamdată, avem un contract cu primăria, în derulare până la iarnă, însă e clar că oamenii au mai multă încredere în domnul Niţu, sunt prieteni cu el. Nu pot fi două s

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan începe marți negocierile pentru formarea noului guvern

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, anunță că marți va începe negocierile cu partidele pentru formarea noului guvern, menționând că îl dorește în continuare pe Ilie Bolojan ca premier, dar că sunt „patru partide la masă, plus minoritățile” și va fi o di

Cod portocaliu și galben de ploi torențiale, vijelii și grindină în mare parte din țară. Vremea se răcește accentuat

Libertatea acum 58 minute
Vremea se va răci accentuat și vor fi ploi torențiale, vijelii și grindină în următoarele zile, anunță sâmbătă Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis un cod portocaliu, unul galben și o avertizare meteo de vreme rea.

Ilie Bolojan, la sărbătorirea a 150 de ani de la înfiinţarea PNL: Vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor

G4Media acum o ora
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, la evenimentul care a marcat 150 de ani de la înfiinţarea PNL, că „vremea vorbelor a trecut, va veni vremea faptelor”. El spune că familia Brătianu trebuie să fie „un imbold” pentru ca fiecar

Nicușor Dan merge în Polonia pentru a-l susține pe primarul Varșoviei în alegerile prezidențiale

HotNews acum 3 ore
Președintele ales, Nicușor Dan, a declarat că duminică va merge în capitala Poloniei pentru a-l susține pe liberalul Rafał Trzaskowski, primarul Varșoviei, în cursa prezidențială. „Am fost invitat în ultima mea zi în care nu sunt președinte să merg,

Atac masiv cu drone și rachete balistice asupra Kievului. Explozii și incendii în capitala ucraineană

HotNews acum 6 ore
Rusia a atacat capitala Ucrainei, Kiev, sâmbătă dimineața, cu drone și rachete, provocând incendii. Cel puțin opt persoane au fost rănite, a declarat primarul orașului, Vitali Klitschko, potrivit Reuters. Martorii Reuters au văzut și au auzit valuri

Studenții străini nevoiți să renunțe le Harvard, primiți la Hong Kong

HotNews acum o ora
Universităţile din Hong Kong să primească „studenţii excepţionali din întreaga lume” care sunt afectați de măsura luată de administrația Trump de rovocare a dreptulului Universității Harvard de a înscrie studenți din alte țări, potrivit France 24 și

Un tânăr a murit, iar altul a fost grav rănit, după ce au fost loviţi de fulger în Caraș-Severin

G4Media acum 2 ore
Doi tineri, de 26 şi 25 de ani, care au plecat la plimbare, au fost loviţi de un fulger, în localitatea Turnu Ruieni din judeţul Caraş-Severin. În urma incidentului, unul dintre ei a murit, iar cel de-al doilea a fost transportat la spital cu răni g

Nicuşor Dan, la Congresul Studenţilor din România: Mulţumesc tinerilor care au ieşit la vot în urmă cu o săptămână

News.ro acum 4 ore
Preşedintele ales Nicuşor Dan le-a multumit tinerilor sâmbătă, la Congresul Studenţilor din România, că au ieşit la vot la turul al doilea al alegerilor prexzidenţiale, afirmând că aceştia au arătat că sunt interesaţi de direcţia în care merge ţara.

Damaris Lupu a câștigat finala Românii au talent 2025. Cu ce număr i-a impresionat pe jurați

Libertatea acum 6 ore
Finala Românii au talent, sezonul 15, a avut loc vineri, 23 mai 2025, la Pro TV și a adus în prim-plan emoție, talent pur și povești impresionante. Marele câștigător al acestei ediții a fost Damaris Lupu, o tânără de doar 14 ani din Tecuci, care a o

George Simion, mesaj pentru Emmanuel Macron: suveranitatea naţională nu este negociabilă

Ziarul Financiar acum 2 ore
Liderul AUR şi finalist în cursa prezidenţială din 18 mai a scris vineri seară un mesaj pe platforma X, în care l-a etichetat pe preşedintele Franţei. George Simion îi transmite lui Emmanuel Macron că el este „adevăratul câştigător al alegerilor din

Vremea

București
acum

18°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/13°
lun.

11°/13°
mar.

11°/13°
Iasi
acum

20°
sâm.

13°/21°
dum.

9°/13°
lun.

10°/11°
mar.

11°/13°
Constanta
acum

24°
sâm.

15°/24°
dum.

14°/19°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/15°
dum.

7°/13°
lun.

7°/16°
mar.

9°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

8°/14°
dum.

6°/17°
lun.

8°/21°
mar.

11°/22°