Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinteză, BNR: Avem încă masca de oxigen pe faţă; de-abia din a doua jumătate a lui 2013 trecem la salon

Publicat in Ziarul Financiar, joi 19 iulie 2012 ·

Nicolae Cinteză, şeful Supra­ve­gherii din BNR, spune că nu vor exista falimente în sistemul bancar anul aces­ta, însă estimează că doar din a doua parte a anului 2013 sistemul bancar ar putea trece de la faza de reanimare la etapa de "salon".

"Cred că încă suntem cu masca de oxigen pe faţă. Nu sunt optimist de felul meu. Dar sper să trecem cu bine de 2012 şi din a doua parte a lui 2013 să trecem la faza de «salon». Nu cred că va fi cazul să luăm vreo măsură de stabilizare a vreunei bănci până la sfârşitul anului 2012 şi nici nu cred că vom avea falimente. Dar totul depinde de capacitatea băncilor de a-şi adapta modelele de business", a declarat Cin­teză, care conduce de circa un două decenii Direcţia de Supraveghere a BNR, cunoscând în amănunt sistemul bancar.

El se aşteaptă la creşterea credi­telor neperformante în valoare absolu­tă în următoarele 6-9 luni şi recomandă băncilor să-şi readapteze modelele de business, să reducă numărul de unităţi, costurile cu personalul, dar şi marjele de dobândă.

Cinteză, BNR: Din păcate puţine bănci au reuşit să-şi readapteze modelele de business. Toate merg pe o marjă mare de dobândă

Băncile menţin dobânzile mari la depozite într-o încercare de a înlocui resursele de finanţare externă cu lichidităţi de pe piaţa locală, dar se poate ajunge la o administrare necorespunzătoare a resurselor, pierderi şi deteriorarea capitalului, avertizează Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei Supraveghere din BNR.

"Dobânzile sunt mari la pasive. Unele sunt nejustificate. Băncile încearcă să înlocuiască sursele externe de finan­ţare cu sursele interne. Se poate ajunge la o administrare necorespun­zătoare a resurselor, cu toate consecinţele. Este evident că aceasta aduce pierderi băncilor, pierderi de capitalizare", a declarat Cinteză.

Declaraţia şefului Supravegherii vine la scurt timp după ce şi guver

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

UPDATE - Cod roşu de furtună în judeţele Iaşi şi Neamţ / Localităţile vizate / Drum european blocat de copaci şi stâlpi care au căzut / Încă o avertizare cod roşu emisă de meteorologi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, miercuri, două avertizări cod roşu de furtună pentru mai multe localităţi din judeţele Neamţ şi Iaşi. UPDATE: ANM a emis, miercuri, o nouă avertizare cod roşu, valabilă tot pentru judeţele Iaşi şi Neamţ, până la ora 14:15 Noua

„EXCLUSIV RAPID” – alaturi de campionii Rapidului. Vă așteptam alaturi de noi la ora 17:00, în direct pe canalul de YouTube – ProSport!

Cancan acum 20 minute
Săptămâna asta avem o ediție speciala, dedicateă echipei de juniori U16 a Rapidului, care a câștigat campionatul și SuperCupa României, luna trecută. Antrenorul Bogdan Dobrescu vine în studio și ne povestește cum au venit două trofee importante în G

Captură importantă de cocaină la frontiera de vest. Bărbat prins cu peste un kilogram de droguri ascunse în mașină

Press Alert acum o ora
Un bărbat în vârstă de 52 de ani a fost reținut sub acuzațiile de trafic internațional și trafic de droguri de mare risc, după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac cu peste un kilogram de cocaină ascunsă într-un loc

Curs valutar 15 iulie. Euro și aurul au fost cotate în scădere

Mediafax acum o ora
Moneda europeană s-a depreciat în fața leului românesc, până la 5,0722 lei. Dolarul american a urcat la 4,3658 lei, iar francul elvețian și lira sterlină au fost cotate în scădere, la 5,4475 lei, respectiv 5,8473 lei. Gramul de aur a coborât cu mai

Din 16 iulie, Leroy Merlin din Pantelimon este deschis pentru bucureșteni, cu prețuri mici în fiecare zi

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Nou Leroy Merlin din Pantelimon s-a deschis pentru bucureșteni! Retailerul specializat în construcții, decorațiuni și grădinărit, a inaugurat astăzi cel de-al 24-lea magazin din România, în urma unei investiții de peste 5 milioane de euro. Noul maga

Un bărbat a aruncat cu o substanță inflamabilă în interiorul Casei de Pensii din Sectorul 6 și a amenințat că dă foc instituției

Adevarul acum 17 minute
Un bărbat în vârstă de 35 de ani a aruncat, miercuri, 16 iulie, cu o substanță inflamabilă în incinta Casei de Pensii din Sectorul 6 al Capitalei și a amenințat că va da foc instituției. În spatele gestului său s-ar afla probleme personale.

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum 3 ore
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Ministrul Radu Marinescu: PENSIONAREA la 50 de ani lipsește sistemul de o resursă umană greu de înlocuit

Gandul acum o ora
Ministrul Justiției, Radu Marinescu susține că vârsta de 50, în jurul căreia se pot pensiona magistrații în prezent este nepotrivită. Este vârsta la care au acumulat experiență și le permite să fie foarte buni judecători sau procurori. „A pleca din

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/35°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
mie.

17°/30°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°