Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În trei zile, peste 1.500 de înscrişi la facultăţile orădene (FOTO)

Publicat in Bihoreanul, joi 19 iulie 2012 ·

În primele trei zile de admitere la Universitatea din Oradea, 1.595 de candidaţi şi-au depus dosarele pentru studiile universitare de licenţă. Comparativ cu anul trecut, când în primele trei zile erau aproximativ 800 de înscrişi, acum numărul candidaţilor este aproape dublu.

Potrivit informaţiilor postate pe site-ul Universităţii, cele mai multe dosare de admitere au fost depuse la Facultatea de Medicină şi Farmacie, 428 la număr, în condiţiile în care facultatea oferă, la toate specializările, 360 de locuri.

Pe locul doi în clasamentul preferinţelor absolvenţilor de liceu este Facultatea de Ştiinţe Economice, unde deja sunt 204 înscrişi, iar pe locul trei este Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane, unde s-au înscris 184 de persoane. Cele mai puţine dosare s-au depus la Facultatea de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman, unde s-au înscris până acum doar 21 de absolvenţi de liceu, urmată de Facultatea de Arte, cu 24 de dosare înregistrate în primele trei zile de admitere.

În campusul universitar, orice candidat poate obţine informaţii despre admitere de la un punct de informare anume înfiinţat chiar la intrarea în campus. Pe de altă parte, Facultatea de Inginerie Energetică şi Management Industrial are proprii "agenţi" de informare. Adică, mai mulţi studenţi şi profesori ai facultăţii stau toată ziua prin campus, cu tricouri personalizate cu numele facultăţii, şi oferă informaţii tuturor curioşilor cu privire la specializările acestei facultăţi.

Admiterea la Universitatea din Oradea continuă până pe 23 iulie la specializările unde se susţin şi probe de concurs, respectiv până pe 27 iulie la cele la care nu se dă niciun examen.

În primele trei zile de admitere la Universitatea din Oradea, 1.595 de candidaţi şi-au depus dosarele pentru studiile universitare de licenţă. Comparativ cu anul trecut, când în primele trei zile erau aproximativ

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°