Recunosc de la bun început că fraza potrivit căreia „teza de doctorat elaborată de domnul Victor Ponta şi susţinută public în anul 2003 respectă cerinţele academice din acea perioadă (s.m. C.M.) şi este comparabilă din punct de vedere al acestor cerinţe cu alte teze de doctorat susţinute în acea perioadă“, ce figurează în raportul Comisiei tehnice din Consiliul Naţional de Etică (aflat în subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării) mi se pare jignitoare la adresa tuturor celor care, în acea perioadă, şi-au obţinut titluri de doctor, respectînd cerinţele academice valabile oricînd şi oriunde. O atare relativizare a normelor academice pune într-o lumină extrem de nefavorabilă întregul mediu universitar românesc şi pune sub semnul întrebării toate doctoratele acordate în acea perioadă. Refuz să cred că o comisie instituită de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care, prin deciziile sale, ar trebui să garanteze profesionalismul şi onestitatea celor ce şi-au obţinut titlurile de doctor în România, îşi poate permite să decredibilizeze, printr-o decizie circumstanţială, întregul sistem academic românesc. Recunosc însă că, de cînd a început scandalul plagiatului lui Victor Ponta mă aşteptam să văd aceeaşi grabă şi aceeaşi determinare în limpezirea tuturor acuzelor de plagiat aduse unor înalte personaje publice, precum Laura Codruţa Kövesi (despre a cărei teză realizată cu metoda copy-paste s-a vorbit încă de la mijlocul lunii mai!). Or, vehemenţa cu care Monica Macovei vorbeşte despre „furtul intelectual“ comis de „infractorul“ Victor Ponta se transformă subit în tăcere cînd e vorba de Laura Codruţa Kövesi. Mulţi dintre politicienii şi intelectualii care arată acuzator cu degetul spre primul ministru, aflat în „tabăra“ adversă, sînt extrem de reticenţi cînd vine vorba de cineva aflat de aceeaşi parte a baricadei. Dubla măsură aplicată în cele două cazuri indică, d