Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Barroso îl face praf pe Băsescu (Jurnalul Naţional)

Publicat in rfi, joi 19 iulie 2012 ·

România, revenirea în Balcani (România Liberă) - Crin Antonescu, suveranul (Adevărul) - 29 Iulie şi după (Evenimentul Zilei) - Codul vestimentaţiei albastre a lui Băsescu : mai uman şi apărat de atacuri energetice (Evenimentul Zilei)

Barroso îl face praf pe Băsescu (Jurnalul Naţional)

“Unde dai şi unde crapă... Raportul MCV vizează o perioadă de... 5 (cinci) ani, de la aderarea României încoace, iar nu ultimele două luni” atrage atenţia Petru Calapodescu. “Iar guvernanţii din aceşti 5 ani au fost Băsescu şi trupeţii lui din PDL. Care n-au dat fuga la Bruxelles sau la Berlin să se plângă că, prin voia lui Băsescu şi Boc, hotărârile judecătoreşti erau aruncate la coş ori prorogate abuziv, că ploua cu legi şi ordonanţe neconstituţionale sau că magistraţii primeau indicaţii scrâşnite. Iar onorabilii din PPE n-au luat foc că în România nu-i stat de drept, cum susţinea opoziţia de atunci. Invocând abia acum, la bilanţ, aceste tare, autorii Raportului, încercând să-i facă praf pe Antonescu şi pe Ponta, nu izbutesc decât să scoată ei înşişi mizeria ascunsă atâţia ani sub preş de protejatul lor, pe nume Traian Băsescu”.

România, revenirea în Balcani (România Liberă)

“Exhibiţionismul colectiv al liberalilor şi socialiştilor şi emanciparea lor de sub "tutela" europeană pun în discuţie şi încrederea pe care Statele Unite ar putea să o mai aibă în România, spre încântarea imediată a Moscovei” consideră Sabina Fati. “Proiectul amplasării în sudul ţării a scutului american antirachetă este pus în pericol de instabilitatea politică din ţară, de criza constituţională pe care o traversează România, dar mai ales de redistribuirea priorităţilor de către cele două grupuri de interese care-i susţin pe artizanii haosului din ultimele zece zile: Crin Antonescu şi Victor Ponta. Cum spunea poetul german Hans Magnus Enzensberger, în Balcani liderii "nu su

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 6 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 3 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 12 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 12 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Casa Albă: Trupele nord-coreene de pe front se confruntă cu pierderi uriaşe

Mediafax acum 10 ore
Forţele nord-coreene care luptă alături de ruşi împotriva ucrainenilor au pierderi uriaşe. Circa o mie de militari au fost ucişi sau răniţi în ultima săptămână în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, John

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 11 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 9 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°