22 iulie 2011 a fost pentru Norvegia cea mai sângeroasă zi de după cel de-al Doilea Război Mondial.
În după-amiaza zilei de 22 iulie 2011, norvegianul de 32 de ani Anders Behring Breivik a plasat o bombă în centrul oraşului Oslo, apoi a mers pe insula Utoya, unde a omorât 69 de tineri care se aflau într-o tabără de vară. Bilanţul atacului cu bombă şi al asaltului armat este de 77 de morţi şi peste 200 de răniţi.
E cea mai mare tragedie pe care a cunoscut-o Norvegia de la al Doilea Război Mondial încoace. Totodată, este un semnal de alarmă în evoluţia societăţilor democratice şi o lecţie despre cât de uşor poate fi învins un sistem de securitate semi-adormit precum cel al Norvegiei, o ţară unde nu se întâmplă niciodată nimic. Un tânăr plin de frustrări, retras din viaţa socială în lumea jocurilor video şi a ideologiei anti-islamice, a pregătit de unul singur o apocalipsă. Ce a învăţat Norvegia din asta? - într-un reportaj de la faţa locului.
Concediu de depresie
Oslo e un oraş ca o staţiune balneară. Mergi cu metroul printre stânci şi păduri. Păduri norvegiene. Oamenii sunt amabili şi naivi, trişti şi buni. Trăiesc bine, căci Norvegia are petrol. Dar vremea e cruntă şi rar văd norvegienii soarele. Îşi pot lua concedii de depresie, aparte de cele de odihnă. Notaţi că în urmă cu câţiva ani, la Bergen, al doilea oraş ca mărime din Norvegia, a plouat vreme de 85 de zile consecutiv. Speranţa de viaţă depăşeşte 80 de ani. Să trăieşti 80 de ani în mediul acesta lacustru! Când nu fac sport, norvegienii stau în case. „Å kose seg" e ceva aproape intraductibil în alte limbi. Înseamnă a sta în casă şi a te simţi bine, cu mintea goală, fără să faci nimic important. Viaţa înseamnă familia, slujba, Ikea, Volvo, Apple, iarna - schi la Lillehammer, vara - plajă la Malaga. Dacă nu intri în acest şablon, nu supravieţuieşti.
După 22 iul
