Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regimul Assad, pe cale "să piardă controlul asupra Siriei"

Publicat in rfi, joi 19 iulie 2012 ·

Casa Albă declară că regimul preşedintelui Bashar al-Assad este pe cale "să piardă controlul asupra Siriei", după atentatul de miercuri, soldat cu moartea mai multor oficiali ai Guvernului. Peste 200 de persoane au fost ucise miercuri în violenţele din Siria, dintre care 38 la Damasc.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate naţional american, Tommy Vietor, spune că "este evident că regimul Assad este pe cale să piardă controlul asupra Siriei".

"Muncim din greu alături de partenerii noştrii internaţionali să ajungem la o tranziţie politică în Siria (...). Cu cât tranziţia se va produce mai repede, cu atât vom avea mai multe şanse să evităm un război civil sângeros şi de durată", afirmă oficialul american.

O reacţie şi din partea regelui Abdallah al II-lea al Iordaniei: atentatul de miercuri de la Damasc este "o lovitură teribilă" pentru regimul preşedintelui Bashar al-Assad.

Într-un interviu pentru CNN, suveranul se arată îngrijorat faţă de posibilitatea ca reţeaua teroristă al-Qaida să profite de haos şi să acapareze arsenalul chimic al regimului Assad.

La rândul lor, Barack Obama şi Vladimir Putin sunt de acord cu privire la necesitatea unei "tranziţii politice" în Siria, în ciuda divergenţelor asupra abordării problemei, a declarat Casa Albă, după o conversaţie telefonică între preşedintele american şi cel rus.

Obama şi Putin au "luat în considerare divergenţele pe care guvernele noastre le-au avut cu privire la Siria, însă au fost de acord ca echipele lor să continue să lucreze la o soluţie", mai declară Casa Albă.

Peste 200 de persoane, majoritatea civili, au fost ucise miercuri în violenţele din Siria, dintre care 38 la Damasc, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului.

Casa Albă declară că regimul preşedintelui Bashar al-Assad este pe cale "să piardă controlul asupra Siriei", după ate

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 2 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 57 minute
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 3 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum 54 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 2 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

AUR anunță că a atacat Legea austerităţii la CCR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor anunță că a depus, marți, o sesizare de neconstituționalitate împotriva Legii 'austerității' (PL-x 230/2025), adoptată prin angajarea răspunderii de către Guvernul Bolojan. 'Este o lege toxică, profund nedreaptă și pr

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Cod galben de averse torențiale și grindină în județul Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 4 ore
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis o avertizare de tip nowcasting de cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni în județul Tulcea pentru astăzi, 15 iulie 2025, între orele

Vremea

București
acum

32°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

29°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

32°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

31°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°