Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Model popular cu lansare de tip "premium"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 19 iulie 2012 ·

Noul Renault Clio poate fi deja comandat în România. Chiar dacă va apărea abia la toamnă. Cei care doresc să vadă maşina sunt invitaţi să privească nişte poze.

Primul model realizat în totalitate sub îndrumarea directorului de design Laurens van den Acker vine cu un aer proaspăt. Din păcate, tot cu faruri holbate 

Sursa: FOTO: RENAULT automate Noul Renault Clio

Constructorii francezi sunt într-o campanie frenetică de recucerire a publicului. Şi nu puteau face asta mai bine decât prin lansarea unor modele de clasă mică – segmentul pe care l-au dominat ani la rând.

După Peugeot – cu 208 – a venit rândul lui Renault să acţioneze. A patra generaţie a gamei Clio va fi prezentată la toamnă, dar poate fi deja comandată în România. Cei interesaţi trebuie să ştie însă că primele comenzi vor fi onorate abia în octombrie. În general, mărcile premium obişnuiesc să le vândă clienţilor maşini pe care aceştia au apucat să le vadă doar în poze.

Trei motoare, tot atâtea niveluri de echipare

Noul Clio va avea un preţ minim de 10.200 de euro cu TVA, cu o mie mai puţin decât actualul model. Renault nu a subţiat lista de dotări, ci dimpotrivă. Versiunea de bază (Authentique) are airbaguri frontale şi laterale pentru şofer şi pasagerul din faţă, ABS şi ESP, card de acces şi demaraj, computer de bord, faruri de zi cu tehnologie LED, geamuri faţă şi oglinzi acţionate electric, tempomat şi volan reglabil pe două direcţii. În mod bizar, nu există un sistem audio şi, de-a dreptul nefericit, nici aer condiţionat. Un pachet opţional, care le conţine pe ambele, costă 800 de euro.

Următoarele două versiuni (Expression şi Dynamique) adaugă o sumedenie de alte echipamente: aer condiţionat, proiectoare ceaţă, sistem MediaNav cu touchscreen (radio, navigaţie, bluetooth, USB, aux), jante din aliaj, senzori de ploaie şi de lumină, oglinzi pliabil

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru miercuri, 27 noiembrie. Vremea este în ușoară încălzire în toată țara

Adevarul acum o ora
Vremea se mai încălzește puțin față de ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei.

Licitații - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Ocolul Silvic Penteleu al Academiei Române, cu sediul în Calea Mihai Viteazu, nr. 45A, oraş Nehoiu, judeţul Buzău, organizează la sediul său, în data de 10.12.2024, ora 10.00, licitaţia pentru vânzarea de masă lemnoasă pe picior - producţia anului

Doi soţi din judeţul Mureş, morţi în locuinţă / S-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon

News.ro acum 8 ore
Doi soţi din judeţul Mureş au fost găsiţi, marţi seară, morţi în locuinţă, iar ancheta preliminară a arătat că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. ”La data de 26 noiembrie 2024, în jurul orei 20:30, poliţiştii din cadrul I.P.J Mureş au fost sesi

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 14 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 6 ore
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 13 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

A intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Ce prevede acesta

HotNews acum o ora
Miercuri dimineață la ora 4 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului timp de 60 de zile între Israel și Liban. Preşedintele american Joe Biden a declarat că acordul „este conceput pentru a fi o încetare permanentă a ostilităţilor” S-a pus a

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 9 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 11 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 11 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Vremea

București
acum

mie.

2°/7°
joi

5°/8°
vin.

5°/8°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

-2°
mie.

-2°/6°
joi

3°/8°
vin.

3°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

8°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/6°
Timisoara
acum

-0°
mie.

-0°/8°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°