Cele mai mari cinci ansambluri rezidenţiale din Bucureşti, intrate în incapacitate de plată în ultimii ani de criză, au realizat împreună, anul trecut, vânzări în valoare de peste 9 mil. euro. Această cifră ar trebui să fie un semnal pozitiv, însă în dreptul pierderilor cele cinci proiecte de locuinţe au adunat în total 46,84 mil. euro.
Ansamblul rezidenţial de lux Green Lake Residence de pe malul lacului Griviţa a intrat în insolvenţă în urmă cu un an, dar cu toate acestea a reuşit să vândă apartamente în valoare de 4,26 mil. euro. Situaţia dezvoltatorului Greenlake Development, controlat de firma elenă Quality Living Developers (fostă Technical Olympic Group) şi de fondul de investiţii Secure Management, nu pare să fi fost atât de rea de vreme ce în urma planului de reorganizare, Bancpost a decis să le acorde un împrumut de 12 mil. euro. Acesta se adaugă unei creanţe deja existente de circa 20 mil. euro aflată în contul EFG Eurobank. Acest nou impuls financiar ar trebui să readucă firma pe linia de plutire.
Următorul pe lista cu cele mai mari încasări se află Asmita Gardens, cel mai scump ansamblu rezidenţial dezvoltat în România – intrat în insolvenţă în octombrie 2011. Până la declanşarea insolvenţei Asmita a reuşit să vândă apartamente în valoare de 3,17 mil. euro, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor Publice. Cu toate acestea, ansamblul figurează la finanţe cu nişte pierderi uriaşe, în valoare de 43,29 mil. euro. Datoriile ansamblului rezidenţial se ridică la circa 110 mil. euro, însă la masa credală s-au revendicat doar 101 mil. euro, restul de 9 mil. euro au fost acceptaţi ca pierdere de creditori din zona de servicii. Principalul creditor este Alpha Bank, care deţine o pondere de 70% în totalul datoriilor, urmat de dezvoltatorii proiectului: companiile Charlemagne şi Asmita Group, care au revendicat circa 25 mil. e