Preşedintele suspendat Traian Băsescu a susţinut ieri la gandul.live că este conştient de faptul că are o imagine erodată şi stă prost în sondaje, însă este şi convins că românii vor vota "cum trebuie" pe 29 iulie, deşi vor continua să îl înjure.
"Ştiţi ce mi se pare extraordinar? Că, deşi stau prost în sondaje, deşi sunt erodat, cred că românii vor face ce trebuie pe 29. Vor continua să mă înjure, dar vor vota cum trebuie".
El spune că România trebuie să evite capcana izolării în Europa şi a discursului naţionalismului în care o împinge USL, adăugând că el a înţeles şi a respectat regulile şi valorile clubului european, spre deosebire de premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu. Întrebat dacă nu cumva şi el a avut discurs naţionalist, Băsescu a spus că în cazul lui nu s-a manifestat spre Vest. "Am în alte puncte cardinale naţionalismele mele, dar nu spre Vest."
Băsescu a arătat că a învăţat în urma manifestaţiilor din iarnă lecţia că "poporul român nu-ţi suportă orice".
"Nu-ţi suportă orice, e un lucru elementar, nu-ţi suportă orice poporul român. E o foarte bună lecţie. (...) Nu au ieşit în stradă când s-au luat măsurile de austeritate, pentru că poate au gândit că o fi drept, că nu se poate altfel, dar când au văzut că am făcut o nedreptate cuiva...", a spus preşedintele suspendat, care a recunoscut că i-a cerut scuze lui Raed Arafat, subsecretar de stat la Ministerul Sănătăţii.
Referendumul din 29 iulie va fi valabil doar dacă la urne vin jumătate plus unu din numărul cetăţenilor cu drept de vot (9 milioane de cetăţeni), ceea ce înseamnă că el ar putea fi invalidat dacă pragul nu este îndeplinit. Iar preşedintele se întoarce la Cotroceni, indiferent ce votează oamenii. Reprezintă această condiţie o tentaţie de a boicota referendumul?
Băsescu a spus că are păreri divergente cu unii lideri ai PDL care cons