Volumul memorialistic al lui Ion Ianoşi reconstituie imaginea unui secol zbuciumat, dar şi traseul unui destin cultural mai puţin obişnuit. Titlul trimite, pe lângă filiaţiunea entuziastă faţă de comunism a tinereţii, la apartenenţa multiplă a autorului (evreu maghiar, vorbitor şi de germană şi rusă, dar care s-a afirmat scriind în limba română) şi la sinuozităţile politicii secolului trecut. Într-o mare de jurnale în care memoria nu-şi slujeşte neapărat propriul ideal, un exerciţiu de onestitate precum cel de faţă, completat de bogate amănunte istorice, clarifică o parte din necunoscutele unei epoci greu încercate. Continuăm publicarea unor fragmente din "Internaţionala mea".
La Plenara lărgită a CC (23-25 martie) a reluat ideile lui Hruşciov. În practică nu se despărţea însă de Învăţătorul Popoarelor: a păstrat şi "Oraşul Stalin", şi "Piaţa Stalin" din Bucureşti, cu monumentul aferent de la intrarea în Parcul Herăstrău.
Temerile i se adevereau: în cadrul şedinţei Biroului Politic (3-6 şi 12 aprilie), Miron Constantinescu - susţinut de Iosif Chişinevschi - a denunţat "cultul personalităţii" din România. Cei doi credeau că e momentul prielnic pentru a pune mâna pe conducere, unul - în stat, celălalt - în partid. Emil Bodnăraş i-a susţinut întrucâtva; în schimb, Gheorghe Apostol i-a atacat pentru "deviaţionism". Zilele celor doi erau numărate, dar ei vor fi demişi din funcţiile superioare abia peste mai bine de un an: vicleanul Dej ştia să aştepte momentul considerat nimerit pentru represalii.
Deocamdată ridica la rang de axiomă poziţia adoptată. Câteva zile după Plenara lărgită, la Conferinţa activului de partid din Sala Floreasca a fost citit "Raportul" Hruşciov într-o versiune rezumată, iar "tovarăşul Gheorghiu" a declarat că destalinizarea sovietică nu e actuală în România, întrucât noi eliminasem încă din 1952 "cultul personalităţii" An
