In teorie, cel mai bine se speculeaza “pe stire”, pe fondul unor vulnerabilitati interne care par sa justifice generarea unui trend. De ce nu intervine insa BNR impotriva speculatorilor ca in 2008? Am vazut leul stabil in oceanul turbulentelor financiare si in 2009, cand se vorbea tot mai mult de falimentul generalizat al bancilor...cu ce e mai breaz referendumul din 2012 de genereaza deprecierea accelerata a monedei nationale? Sau poate vorbim de o schimbare a filozofiei Guvernului, de la austeritate la stimulare avand ca rezultat ceva inflatie in locul deflatiei naturale care apare in momentul spargerii unor bule? Cititi mai jos care scenariu pare mai probabil si cand vor apare primele semnale care sa confirme una dintre cele doua “variante de lucru”.

Pe termen scurt, cresterea cursului de schimb ajuta executia bugetara (preturile mai mari la importuri presupun si majorarea implicita a incasarilor din TVA de pilda). Pe termen mediu, impactul nu mai e deloc placut intr-o economie care se tot indatoreaza (cam jumatate din datoria publica este in lei). Or, curs mai mare presupune inflatie in crestere (daca va amintiti importam mai mult decat exportam) iar in final dobanzi mai mari la titlurile de stat pe care le emite Guvernul (doar n-o sa convinga multi la randamente real-negative). Adica ce luam pe mere cam dam pe pere. Ca sa nu mai pomenesc de impactul scumpirii importurilor si ingrasarea ratelor la creditelor in euro pe finalul unui an electoral. Din aceste motive nu m-as grabi deloc sa dau credit teoriei care explica cresterea cursului din ultima vreme prin strategia “inflationista” a Guvernului.

De ce nu intervine atunci BNR la fel de energic ca in 2008? De ce nu se aspira brusc leii din piata pentru a lasa fara oxigen speculatorii (cum cei care pariaza impotriva leului opereaza in marja, o crestere a diferentialului de dobanda leu-euro po