Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Am văzut persoane pline de sânge, târându-se pe podea". Martorii atacului armat din Colorado descriu scene de coşmar

Publicat in Antena 3, vineri 20 iulie 2012 ·

Persoanele care au fost martore la incidentul armat din Colorado au descris scene oribile, unii crezând iniţial că era o campanie publicitară, relatează Sky News.

"Eu şi prietena mea eram aşezaţi în partea stângă a cinematografului, chiar în faţa ieşirii de urgenţă, pe unde am văzut că o persoană fugise. Agresorul purta o geacă de culoare neagră. O secundă m-am gândit că era vreo campanie publicitară, dar individul a început să împroşte gaz lacrimogen spre oamenii din spatele nostru. Apoi a început să tragă focuri de armă", povesteşte un bărbat.

"Agresorul a intrat mergând normal, a împroşcat gaze lacrimogene, apoi a început să tragă. Ne-am întins pe podea, am stat până am simţit că nu mai trăgea în direcţia noastră, apoi am fugit", spune alt martor.

"Am văzut patru sau cinci persoane pline de sânge, târându-se pe podea. O fetiţă murise deja", îşi aminteşte îngrozită o femeie.

"La început am crezut o clipă că scena face parte din film, dar zgomotul era mult prea puternic", spune un bărbat.

Poliţia a arestat vineri un suspect în urma atacului armat comis la premiera ultimei părţi a trilogiei "Batman - The Dark Knight Rises" la un cinemaograf din Aurora, statul Colorado; bilanţul atacului este de cel puţin 14 morţi şi 50 de răniţi.

14 persoane au fost împuşcate mortal, vineri, la premiera filmului "The Dark Knight Rises" din seria Batman, în Denver, Colorado, în Statele Unite.

Persoanele care au fost martore la incidentul armat din Colorado au descris scene oribile, unii crezând iniţial că era o campanie publicitară, relatează Sky News.

"Eu şi prietena mea eram aşezaţi în partea stângă a cinematografului, chiar în faţa ieşirii de urgenţă, pe unde am văzut că o persoană fugise. Agresorul purta o geacă de culoare neagră. O secundă m-am gândit că e

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL își alege astăzi noua conducere. Bolojan, singurul candidat pentru președinție

Mediafax acum 17 minute
Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezența a 1200 de delegați. Aceștia vor alege noua echipă de conducere la nivel național. „Pentru funcția de președinte PNL și-a depus candidatura Ilie Bolojan. Pentru p

Horoscop 12 iulie 2025. O zi cu decizii importante pentru Lei și surprize neprevăzute pentru Scorpioni

Mediafax acum 8 ore
Horoscop Berbec Ziua aduce energie și impulsivitate. E posibil să iei decizii rapide, mai ales în plan personal. Încearcă să nu grăbești lucrurile în relații sau în chestiuni financiare, chiar dacă te simți plin de entuziasm. O discuție cu un priete

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 9 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 8 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 7 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 9 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 9 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 8 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

VIDEO Ilie Bolojan anunță că autorizarea jocurilor de noroc va fi descentralizată. „Sunt invadate toate orașele noastre de aceste puncte de lucru”

HotNews acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că vor fi comunitățile locale cele care vor stabili dacă „au nevoie de jocuri de noroc sau nu”, precum și dacă „au nevoie în tot orașul sau într-o anumit

Vremea

București
acum

17°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°