Sub aparenţa de monolit, regimurile comuniste au fost profund diferite între ele.

Evoluţia diferită a Poloniei şi a României în anii de după căderea comunismului poate fi explicată şi prin premisele diferite de la care au plecat cele două ţări în anul 1989. Dincolo de aparenţa de monolit pe care încercau să o comunice liderii comunişti, între statele cuprinse în „imperiul exterior" al URSS existau diferenţe uriaşe. În parte, aceste diferenţe explică, cel puţin în parte, modul în care au evoluat, din punct de vedere istoric, aceste ţări, după căderea regimului comunist. Tot aceste diferenţe explică şi de ce în România elita comunistă din eşaloanele II şi III a reuşit să se menţină la putere, iar în Polonia nu. Tânărul istoric Patryk Pleskot a fost invitatul Centrului Raţiu pentru Democraţie şi al Institutului Polonez din România în cadrul unei conferinţe susţinute la Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga" din Cluj. El a făcut o inventariere a diferenţelor dintre comunismul românesc şi cel sovietic. Iată cinci diferenţe majore:

Sistem multipartid versus sistem monopartid

În Polonia, sistemul politic este unul multipartid. Nu era vorba de o pluralitate de opinii, ci de nuanţe permise în interiorul sistemului socialist. Pe lângă formaţiunea comunistă care guverna ţara, generalul Wojciech Jaruzelski a permis activitatea mai multor partide-satelit. În România, Nicolae Ceauşescu a permis doar activitatea PCR. Acest aspect a dus la evoluţii politice diferite. În Polonia, după victoria zdrobitoare a Solidarităţii în alegerile din anul 1989, partidele-satelit ale comuniştilor s-au raliat grupării conduse de Lech Walesa şi au permis, astfel, transformarea democratică paşnică a sistemului politic. În România, prăbuşirea sistemului politic a fost una violentă. Totuşi, pe fondul Revoluţiei, mulţi dintre membrii eşaloanelor 2 şi 3 din PCR au fo