Plagiatul lui Victor Ponta a ajuns testul de etică al comisiilor de etică din România. Să ne imaginăm că o comisie de etică trezește suspiciuni în privința acurateței sale etice și deci asupra validității activităților ei. O manieră de a ne edifica în această privință ar fi să privim felul în care a luat ea naștere și garanțiile pe care le oferă membrii ei în raport cu atribuțiile unei comisii de etică: o judecată de apreciere privitoare la moralitatea unui individ, așadar la capacitatea acestuia de a distinge între bine și rău și de a respecta această distincție. Dacă, de pildă, o societate are ca normă faptul că nu e bine să furi, și dintr-o comisie de etică menită să aprecieze existența unui furt fac parte hoți patenți, credibilitatea comisiei este nulă. Invers se va întâmpla dacă în componența ei intră oameni reputați pentru cinstea lor.

Dar mai există și alt tip de a judeca pertinența unei comisii de etică. O verifici dându-i un test. De pildă, îi dai să judece un plagiat de zeci de pagini existent într-o lucrare de doctorat, fără să dezvălui numele plagiatorului. În unanimitate și în scurt timp, membrii comisiei vor aprecia că e vorba de un plagiat și vor cere retragerea de urgență a titlului de doctor și a gradelor universitare obținute ca urmare a unei lucrări de doctorat plagiate. Într-un al doilea pas, i se dă comisiei un caz de plagiat la fel de patent, însă le spui membrilor comisiei că plagiatorul este prim-ministru. Dacă toți membrii comisiei vor spune că e vorba de un plagiat grosolan, comisia de etică trece definitiv testul de validitate, dovedindu-se a fi o adevărată comisie de etică. Nu-l trece, dacă în noua situație (plagiatorul este prim-ministru) vor exista rețineri printre membri comisiei sau, mai mult, dacă se va vota în unanimitate inexistența plagiatului. Într-un caz, activitatea comisiei garantează gradul de moralitate al unei cole