Dorind să onoreze centenarul naşterii celebrului dirijor Sergiu Celibidache, fiul său, Serge, prin fundaţia ce poartă numele maestrului, a organizat prima ediţie a unui festival care, timp de peste două luni, a cuprins cursuri de măiestrie, dialoguri, seri camerale şi simfonice, susţinute de personalităţi care, în majoritate, au studiat sau au colaborat de-a lungul vremii cu Celibidache. În prim-plan s-a aflat, iniţial, violonista octogenară Ida Händel, încercând să cânte şi în public, lăsând totuşi locul, după câteva tentative amare, unor tineri care au preluat pretenţioasele partituri pe care îşi programase să le abordeze. Pentru a sublinia şi legătura pro­fundă pe care Celibidache a păstrat-o cu Moldova natală, parte dintre mani­festări s-au derulat la Iaşi, iar Filarmonica din acest oraş a cântat şi la Ateneul Român. Seria de concerte a fost programată însă între 30 iunie şi 7 iulie, pro­punând repere atractive pentru melomani, dar nu şi „vârfuri“ la care ne-am fi aşteptat să se regăsească printre cei invitaţi la comemorarea centenarului unuia dintre cei mai proeminenţi dirijori ai veacului XX. Din fericire însă, Orchestra Română de Tineret a susţinut două concerte – primul, cel de deschi­dere, sub bagheta lui Cristian Mandeal, realizând impresionant Simfonia nr. 5 de Ceaikovski, oferind totodată, în primă audiţie la Bucureşti, Grădina de buzunar compusă chiar de Celibidache, pentru ca apoi, în penultima seară, condusă de Markus Theinert, să demonstreze nu doar un sunet, o omogenitate şi o supleţe uimitoare, ci mai ales faptul că poate evolua la cotele unei interpretări cuceritoare chiar şi atunci când cel de la pupitru se rezumă doar la tactarea măsurii, cu o gestică schematică şi uniformă care... nu spune nimic. Cea mai bună dovadă a capacităţii şi disponibilităţii entuziaştilor tineri a fost performanţa de a cânta monumentala Simfonie nr. 4 de