Prin recenta lui carte Despre joc, copii şi cărţi la ora mondializării [Du jeu, des enfants et des livres à l’heure de la mondialisation] (Editions du Cercle de la Librairie, Paris, 2011), Jean Perrot, cunoscut specialist în literatură generală şi pentru copii şi director fondator al Institutului Internaţional Charles Perrault din Franţa, propune o amplă reflecţie despre metamorfozele cărţii şi ale culturii pentru copii în epoca „videosferei” şi a „societăţii spectacolului”, plasate în contextul undei de şoc a mondializării. El dă astfel o replică la un celebru studiu al lui Paul Hazard din anii ’30, punînd în lumină multitudinea de fenomene noi care fac din „producţia pentru copii” o problematică deosebit de complexă.

Cartea se deschide cu o privire de ansamblu asupra cercetării despre literatura pentru copii la început de mileniu trei pentru a continua cu o analiză a publicului destinatar, a seducţiilor exercitate de către carteaobiect, a relaţiei tot mai complexe între cuvânt şi imagine, a insinuării corpului fantasmat în teatrul şi romanul pentru cititorii tineri. Concluzia cărţii îmbrăţişează ideea „eternei reîntoarceri” cu referire expresă la Harry Potter, la „leul” copilăriei şi la… Friedrich Nietzsche.

Sub invocaţia lui Roland Barthes, criticul cărţii pentru copii este privit de Jean Perrot ca un „ludist”, fiinţă care recurge la joc ca la o „mască” şi ca la o „metodă de explorare literară”; ludist, pentru că el posedă capacitatea de a împărtăşi cu destinatarul literaturii, numite uneori şi „intenţională”, plăcerea surprizei şi a jocului mereu pe cale să se reînnoiască. Această însuşire esenţială îl deosebeşte pe criticul contemporan al literaturii pentru copii de cel tradiţional, care se mulţumea să identifice sursele, să verifice precizia datelor, să analizeze stilul autorului, fără a acorda însă vreun loc imaginarului şi fanteziei care îi s