Dacă pe data de 6 iulie s-ar fi trezit din somn cei şapte papi care au domnit la Avignon între 1309 şi 1378, fără îndoială că aceştia şi-ar fi spus că a început în oraş fie carnavalul, fie sărbătoarea nebunilor. Pentru că Festivalul Internaţional de teatru care are loc în fiecare lună iulie, din 1947 încoace, în acest oraş din sudul Franţei prelungeşte de fapt prin exuberanţa sa tradiţia medievală a sărbătorilor zgomotoase şi defulatoare, a procesiunilor pline de fervoare şi a misterelor jucate în catedrale şi biserici…

975 de companii, dintre care 114 sosite din 25 de ţări străine, au invadat anul acesta oraşul Avignon. Iar pe 6 iulie, ele au deschis festivalul cu o paradă la care s-au asociat cam 4.000 de persoane, profesionişti sau iubitori ai treatrului… Un fel de demonstraţie de forţă a culturii, o modalitate de a spune "iată, existăm, suntem artişti şi societatea are nevoie de noi pentru că noi suntem cei care îi punem în faţă o oglindă critică extrem de necesară". Aceste companii înscrise în secţiunea OFF, neoficială, a festivalului prezintă anul acesta, pînă la sfârşitul lunii iulie, peste 1.100 de spectacole, mai multe decât anul trecut şi decât în toţi anii precedenţi. Un record absolut de participare, un record cultural de fapt pe timp de criză.

Festivalul de la Avignon este considerat în străinătate ca fiind cea mai importantă manifestare de avangardă din lume. Şi este adevărat că acest festival este unul dedicat noilor limbaje teatrale şi artistice, un fel de laborator al lumii în materie de căutare a unor noi forme de expresie culturală. Franţa are acest talent deosebit de a invita pe teritoriul ei artişti de valoare din toată lumea şi de a le pune la dispoziţie mijloacele necesare pentru a se exprima. În secţiunea IN, oficială, a festivalului, cea care propune de fapt mari producţii, a triumfat anul acesta un regizor englez, Simon MacBur