Un nou studiu a arătat că riscul de extincţie al unui specimen este direct proporţional cu dimensiunea creierului acestuia.
Oamenii de ştiinţă sunt de părere că animalele care au creierele mari au un risc de extincţie mai scăzut, acest fapt datorându-se inteligenţei avansate care le permite să îşi adapteze comportamentul la condiţii noi. Conform studiului publicat de revista Nature, cercetătorul Eric Ebelson a analizat deviaţia de la curbă a mamiferelor şi soarta lor de-a lungul timpului. Animalele au fost organizate în două grupuri: paleo şi moderne. Grupul paleo conţinea 229 specii dintre care jumătate au fost deja dispărute. Grupul modern conţinea 147 de specii de mamifere nord-americane aparţinând a 6 ordine diferite.
Analiza fiecărui grup a produs rezultate similare: exemplarele care cântăreau sub 10 kg şi care deţineau creiere mari în comparaţie cu dimensiunile corpului, aveau un risc mai scăzut exticţie sau de a trece pe lista celor pe cale de dispariţie. În cazul speciilor care creierele cântăresc peste 10 kg, avantajul de a avea un creier mare este eclipsat de dimensiunile corpului. Speciile mari tind să se reproducă mai târziu în viaţă, să aibă mai puţini urmaşi şi să aibă o nevoie mai mare de resurse şi de un teritoriu mai vast. Mai mult acestea devin fie duşmanii omului, fie hrana acestuia, ceea ce înseamnă că speciile în cauză tind să fie vânate de oameni.
Animalele de mici dimensiuni, dar care au creierele mari, se adaptează mai uşor la schimbări, comparativ cu restul animalelor. Această flexibilitate comportamentală a lor îi ajută să supravieţuiască până când se produc schimbările genetice de adaptare la mediu. Descoperirile vor ajuta la crearea unui mod de ordonare a eforturilor viitoare de conservare a speciilor pe cale de dispariţie, în funcţie de prioritate, potrivit descoperă.ro
Un nou studiu a arătat că riscul de extincţi
